Discuţiile pro şi contra fotbaliştilor problemă sunt departe de a se încheia, scandalul fiind mediatizat şi de presa internaţională
Fostul antrenor al echipei naţionale Ladislau Bölöni a ieşit la atac după ce a aflat că Gabriel Tamaş şi Adrian Mutu nu au respectat programul lui Victor Piţurcă şi au venit „afumaţi“ în cantonamentul tricolorilor de la Rimini. „Surprins n-am fost, fiindcă ei nu sunt la primul episod de acest gen. Totul mi-a lăsat însă un gust amar. Când eşti un jucător care reprezintă ceva, nu-ţi mai permiţi asemenea escapade. Cine e Tamaş? Cine e Mutu? Ah! Ei se consideră jucători importanţi? Mă scuzaţi, dar dacă eşti mai important decât ceilalţi, atunci ai şi responsabilităţi mai mari. Din păcate, Mutu şi Tamaş n-au înţeles asta. Încercăm să explicăm inexplicabilul! Aceşti băieţi au greşit, pentru nu ştiu a câta oară, faţă de etica sportivă. Aşa ceva nu este permis“, a spus Bölöni, pentru Adevărul.
„Loţi“ îi acuză pe cei doi jucători şi de lipsă de patriotism, considerând că au făcut acel gest din lipsă de interes faţă de ţara pe care o reprezintă. „De exemplu, lui Tamaş i se rupe! Tot atâţia bani o să câştige şi fără să fie convocat la echipa naţională. Pentru el, naţionala nu contează. Tamaş, Mutu şi alţii ca ei trăiesc în altă lume. Nu depind de banii de calificare, dacă România ajunge la un turneu final. De aceea, îşi permit orice. Pe vremea noastră, nu exista această autonomie financiară“, a punctat tehnicianul formaţiei PAOK Salonic.
Decizia luată de Piţurcă de a-i exclude de la naţională pe cei doi rebeli a fost pe placul lui Ladislau Bölöni, numai că acesta atrage atenţia că totul se va sparge în capul selecţionerului dacă rezultatele vor fi negative. „Tamaş nu e indispensabil, din ce am văzut la ultimele meciuri. Mutu e unul din 11, nu face cât 11 pe teren. Revenind la întrebare, e o decizie deosebit de grea. Acum, lumea î