Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ADS Hunedoara: Ioan Guga este hunedoreanul care a inventat cocarda tricoloră

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 august 2011 ·

În urmă cu şase ani, un hunedorean înregistra la Oficiul pentru Mărci şi Invenţii o creaţie mai puţin obişnuită: o insignă specială, pentru pus în piept, în culorile tricolorului.

Patriot „până în măduva oaselor”, Ioan Guga din localitatea Băiţa iubeşte tot ce ţine de autenticul românesc. Ieşit la pensie, imediat după Revoluţia din 1989, hunedoreanul a început să coase costume populare, împreună cu soţia sa. În timp, a renunţat şi i-a venit ideea să confecţioneze cocarde tricolore de pus la piept la diferite ocazii.

„În 2005, am început să fac cocarde tricolore pe care le-am sfinţit la mănăstirea de la Băiţa, iar în ziua de 1 Decembrie le-am împărţit tuturor sătenilor care au venit la slujbă. De atunci, în fiecare an fac acest lucru. Este felul nostru de a sărbători Ziua Naţională“, a povestit Ioan Guga. Văzând că atât oamenii din sat, cât şi măicuţele de la mănăstire, au fost foarte încântate de idee, omul s-a gândit să pregătească ceva special: un model inedit de cocarde. Guga a încercat mai multe variante. A făcut cocarde de diferite dimensiuni, cu sau fără bucle, cu ac cu gămălie şi cu ac de siguranţă. În final, cel mai frumos i s-a părut modelul cu trei bucle.

„Am făcut vreo 10 variante de cocarde, însă toată lumea care le-a văzut a spus că acestea cu trei bucle sunt cele mai interesante. Le-am pus trei bucle, cu gândul la Sfânta Treime“, a spus Ioan Guga. Ca să confecţioneze cocardele, hunedoreanul are nevoie, în primul rând, de panglică tricoloră. După ce a cumpărat panglica, o taie în bucăţi lungi de 30 de centimetri, face cele trei bucle, le coase la maşină şi le ataşează un ac de siguranţă ca să poată fi prinse la piept.

Citește reportajul integral în săptămânalul ADS Hunedoara.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 7 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 7 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 5 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

BACALAUREAT 2024: Prima probă, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, are loc luni

Gandul acum 13 ore
Sesiunea iunie-iulie a examenului național de Bacalaureat din 2024 începe luni, 17 iunie, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Conform Ministerului Educației, peste 134.000 de candidați sunt așteptați să parti

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 7 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

17°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°