Fosta candidată la vicepreşedinţia Statelor Unite Sarah Palin susţine că teama de atacuri mediatice împotriva familiei sale o împiedică să candideze la Casa Albă, relatează sâmbătă Sky News, potrivit Mediafax.
Întrebată ce anume o reţine să se înscrie în cursa pentru Casa Albă, ea a declarat: "Să fiu perfect sinceră, impactul asupra familiei". "Am o familie numeroasă, ocupată, foarte productivă şi doar dacă ai trecut prin ce am trecut noi poţi înţelege", a explicat ea.
"În afară de experienţa executivă bună şi de bunul simţ al ideilor fiscale în ceea ce priveşte crearea de locuri de muncă şi reluarea creşterii economice, sunt în afara lumii politice", a declarat ea.
Palin a făcut aceste declaraţii la Iowa, unde simularea alegerilor acţionează adeseori ca un ghid pentru cine va câştiga alegerile primare anul viitor.