Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inima lui Mister bate! » Cornel Dinu a supraveţuit după o operaţie de 7 ore pe cord

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 13 august 2011 ·

Dinu a fost operat ieri pe cord deschis, montîndu-i-se mai multe by-pass-uri. "Primele semne sînt pozitive", au declarat doctorii. Mister este încă la reanimare, azi începe să mişte degetele, luni ajunge în salon, de marţi sau miercuri poate primi vizite.

E bine, inima lui Mister rezistă! Cornel Dinu, 63 de ani, a fost supus ieri unei intervenţii chirurgicale pe cord deschis la Spitalul Floreasca din Capitală. Una complicată şi plină de emoţii, avînd în vedere că a durat mai bine de 7 ore. Meciul lui Mister cu viaţa a fost condus de reputatul doctor Şerban Brădişteanu şi echipa sa. Şi Dinu a ieşit învingător în prima repriză, va trebui să rămînă concentrat şi plin de vivacitate şi pentru restul partidei. "Primele semne sînt pozitive, aşa mi-a transmis profesorul Brădişteanu imediat cum a ieşit din operaţie. Cornel este la reanimare, starea lui medicală este bună. Sîntem alături de el, să fie puternic!", a declarat Nicolae Badea aseară, la ora 19:00, preşedintele ţinînd legătura permanent din străinătate cu doctorii.

Etapele revitalizării

Ce va urma acum în programul de recuperare al pacientului? "Pînă sîmbătă dimineaţa va fi ţinut la reanimare, va fi conectat la aparate. Va sta pe analgezice, de-abia după 12 ore de la finalul operaţiei va da primele semne de viaţă, în sensul că va mişca degetele sau capul. Oricum, este supravegheat de o echipă de doctori reputaţi. Probabil că luni va ajunge înapoi în salon, iar marţi sau miercuri, în funcţie de cum evoluează situaţia, va putea primi vizite. Pînă atunci, accesul este interzis tuturor, total, mai puţin doctorilor, bineînţeles. Este un program normal, Dinu se va recupera treptat", au declarat mai mulţi medici pentru Gazetă.

Mesajul băieţilor

Administratorul delegat al "cîinilor" a fost internat acum două luni în spital, pregătit pentru operaţia de by-pass coronarian de 3 săptămîni şi a tr

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii vor fi sancţionaţi - VIDEO

News.ro acum 18 minute
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 25 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum o ora
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

Papa Leon cere încetarea ”barbariei războiului”, după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza

News.ro acum 30 minute
Papa Leon a făcut duminică un apel ferm pentru încetarea ”barbariei războiului”, exprimându-şi durerea profundă faţă de un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters. Trei persoane au murit şi mai multe au fos

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 6 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°