Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Folclor „pe pâine“ la ruga de la Lugoj. Află cu cine au înlocuit-o organizatorii pe Lepa Brena

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 august 2011 ·

Lugojenii sărbătoresc în această săptămâna Ruga „Ana Lugojana”, eveniment ce coincide cu Sfânta Maria. Ruga este dublată de un festival internaţional de folclor, care începe joi, 11 august, şi se termină luni, 15 august.

La începutul acestui an, primarul de la Lugoj, Francisc Boldea, arunca bomba, anunţând că renumita cântăreaţă Lepa Brena vine la Lugoj. Un adevărat star al anilor ’80 – ’90, în Banat, Lepa Brena i-a făcut să viseze frumos pe amatorii de muzică sârbească. Mitul s-a spulberat însă săptămâna trecută, când primarul a anunţat că Lepa Brena nu vine la rugă.

Spectacole pe două scene

„Deşi mi-am dorit foarte mult să o aduc la Lugoj pe Lepa Brena, nu am reuşit încă acest lucru”, şi-a recunoscut primarul neputinţa. Şi fără Lepa Brena se anunţă însă o distracţie pe cinste pentru iubitorii Rugii „Ana Lugojana”.

„Am invitat la rugă un alt interpret de renume din Muntenegru, respectiv Stepan Malenovic, împreună cu Orchestra de Tamburaşi. De asemenea, în locul formaţiei Blue Station, prezentă de multe ori la Lugoj, va urca pe scena rugii trupa Horia Crişovan Trio, a cărei solistă este Fely Donose”, a mai spus primarul Francisc Boldea. În timp ce trupele amintite vor cânta pe scena amenajată în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, pe scena de la primărie urcă artiştii de muzică populară Nicoleta Voica, Ramona Ilieşi, Petrică Miulescu Irimică şi Silviu Drăgan.

Festival internaţional

Ruga „Ana Lugojana”, sărbătorită cu ocazia Hramului Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, este evenimentul anului la Lugoj. Cu această ocazie, în municipiul de pe Timiş vor sosi delegaţii din oraşele înfrăţite, iar toată sărbătoarea va putea fi văzută live pe www.primarialugoj.ro.

Citește materialul integral în săptămânalul ADS Timișoara.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încep lucrările de modernizare la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă

Ziua Constanta acum 52 minute
Compania Națională Aeroporturi București a transmis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă. Din primele informații este vorba despre o investiție de 112,422 milioane de lei, din fonduri

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, arestat preventiv

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul București a admis vineri cererea DNA de arestare preventivă a primarului orașului Sinaia, Vlad Oprea, după ce acesta ar fi încălcat interdicțiile pe care le avea în cadrul măsurii controlului judiciar, potrivit Agerpres. DNA a solicitat l

FOTO + VIDEO Jucătoarea română cu un titlu WTA în carieră, mesaj fără dubii înainte de turul 2 dintre George Simion și Nicușor Dan: „Are toată admirația mea”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mai multe nume din lumea sportului s-au poziționat înainte de , care va avea loc pe 18 mai. Mihaela Buzărnescu (37 de ani) a reacționat și ea, cu un mesaj clar pentru români, pe care i-a îndemnat să iasă la vot, dar și cu o fotografie extrem de suge

O femeie a încercat să se sinucidă în stația de metrou de la Piața Iancului

Adevarul acum o ora
Un incident grav a avut loc vineri, 16 mai, la stația de metrou Piața Iancului din Capitală, unde o persoană ar fi încercat să se sinucidă. Circulația trenurilor a fors perturbată.

STS: „Sisteme IT & C sigure pentru ALEGERILE din 18 mai. Semnăturile datelor anonimizate sunt ancorate în rețeaua națională de blockchain”

Gandul acum 17 minute
Reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) au dat – vineri, 16 mai 2025 – asigurări că sistemele și aplicațiile informatice destinate verificării dreptului de vot și prevenirii votului ilegal, monitorizării prezenței și centralizăr

Reacție a Guvernului de la Chișinău la acuzațiile lui George Simion: „Îi incurajăm pe toți să iasă la vot și să-și facă vocea auzită. Fără frică”

HotNews acum 47 minute
„Din respect față de alegători, îndemnăm toți actorii politici să se abțină de la acuzații, care doar vin să compromită acest exercițiu democratic”, a reacționat, pentru HotNews, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Daniel Vodă. Este p

Sebastian Burduja – „Romgaz cere în înstanță dizolvarea Greenpeace”

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a anunțat că Romgaz cere în instanță dizolvarea Greenpeace. „Am spus de la bun început că ne vom lupta până la capăt pentru interesul public al țării noastre, pentru securitatea energetică și bunăstarea românilo

Mircea Lucescu a anunțat lotul preliminar pentru meciurile cu Austria și Cipru

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul naționalei României, a anunțat vineri la prânz lotul preliminar pentru următoarele două jocuri din preliminariile Campionatului Mondial din 2026, contra Austriei și Ciprului. Portari: Fundași: Mijlocași: Ata

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, îi cere lui Nicuşor Dan să declare public că nu suferă de nicio afecţiune psihică, având în vedere ”mişcările bruşte şi repetitive ale capului, ridicările necontrolate ale umerilor şi privirea rătăcită”

News.ro acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, îi cere vineri candidatului independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, să declare public că nu suferă de nicio afecţiune psihică, că nu urmează un tratament medicamentos de specialitate şi că este dispus, dacă

Cristian Popescu Piedone obține daune morale de 100.000 de euro după achitarea din dosarul Colectiv. Decizia Tribunalului București

HotNews acum 4 ore
Cristian Popescu Piedone, care ocupa funcția de primar al sectorului 4 în momentul incendiului de la Colectiv, a câștigat procesul împotriva statului român pe care l-a dat în judecată pentru timpul petrecut în închisoare în urma condamnării în dosar

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

9°/16°
dum.

7°/21°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/20°
lun.

8°/19°
Constanta
acum

15°
vin.

13°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

9°/19°
lun.

12°/21°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/15°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

7°/20°
lun.

10°/16°