Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dorin Neacşu a ajutat la naşterea a mii de buzoieni

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 august 2011 ·

Este medic ginecolog de mai bine de trei decenii şi toată această perioadă a participat, în Maternitatea din Buzău, la venirea pe lume a peste 200 de copii anual. Încă din copilărie a simţit că are o înclinaţie către medicină, pasiunea sa fiindu-i transmisă de către bunicul său, care a fost plutonier adjutant medical la Râmnicu Sărat.

„Am văzut la bunicul meu cum se făcea medicina pe vremuri. Am învăţat să fac injecţii, să curăţ o rană. Citeam şi toate cărţile de medicină de război pe care le avea în casă, în care se descria cum se curăţau plăgi sau răni şi îmi plăcea foarte mult”, ne-a spus medicul ginecolog.

După absolvirea liceului, a dat admitere în 1971 la Facultatea de Medicină Bucureşti, unde a avut de trecut peste trei probe scrise şi una orală. Încă din primii ani de facultate a fost atras de chirurgie.

„Se spune că cei care sunt atraşi de chirurgie au o doză bună de sadism, pentru că nu trebuie să te impresioneze ceva”, spune Dorin Neacşu. Cei trei ani de stagiatură i-a făcut la Constanţa. „Această perioadă a fost cea mai frumoasă. Învăţam meserie, făceam şi gărzi la spital sau pe salvare. Am avut şi nişte colegi cu care m-am distrat, pentru că făceam împreună şi practică, iar vara eram regii yachtingului şi ai înotului”, îşi aminteşte medicul.

În tot acest timp a avut de-a face şi cu prima naştere, amintindu-şi că atunci a asistat o soţie de marinar. După finalizarea perioadei de stagiatură, şi-a dat rezidenţiatul pe ginecologie, dar timp de trei luni a fost medic într-o comună de pe malul Dunării. „Am ales ginecologia pentru că mi-a plăcut în timpul stagiaturii când erau şi câte 20 de naşteri pe zi. Apoi am fost medic în comuna Topalu, era un loc interesant, avea un dispensar mare pentru că preşedintele CAP-ului era erou al muncii socialiste”, ne-a spus Dorin Neacşu.

În scurt timp a plecat la Bucure

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum 29 minute
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 39 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum o ora
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Pep Guardiola şi soţia sa Cristina Serra s-au despărţit după 30 de ani de relaţie

Mediafax acum 34 minute
Separarea a avut loc în decembrie 2024, dar cuplul a păstrat discreţia timp de o lună. Vestea a început să circule mai întâi în Argentina, apoi în Spania. Conform El Periodico, cei doi locuiesc deja în case separate, iar doar câţiva prieteni apropia

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 8 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 10 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°