Armata mexicană a descoperit un tunel neterminat de aproape 300 de metri, care urma să fie folosit de traficanţi pentru a introduce ilegal în SUA droguri şi persoane.
Săpat la graniţia cu Statele Unite, tunelul are o înălţime de 1,8 metri şi un metru lăţime, beneficiind de un sistem de ventilaţie şi iluminat. Intrarea era una ingenioasă, fiind situată într-o casă în construcţie din oraşul mexican de graniţă Tijuana. Potrivit armatei mexicane,citată de breibart.com, zece persoane au fost reţinute, inclusiv o femeie care a ajutat la săparea tunelului timp de un an. Oficialii americani susţin că din 1990 au descoperit peste 150 de astfel de tuneluri între Mexic şi SUA folosite pentru transportul ilegal de persoane şi droguri.
Din 2006 până în prezent, 41.000 de oameni au fost ucişi în conflictele violente legate de transportul de droguri între SUA şi Mexic.