Municipiul Arad şi mai multe localităţi învecinate nu erau alimentate cu apă, duminică dimineaţă, din cauza unei avarii la magistrala principală, care a explodat, reprezentanţii companiei de apă afirmând că speră să remedieze situaţia până în jurul prânzului, transmite Mediafax.
Avaria la reţeaua de distribuţie a apei a municipiului Arad a avut loc duminică, în jurul orei 5.00, când magistrala principală a explodat, într-un punct aflat pe strada Renaşterii.
Directorul de producţie al Companiei de Apă Arad, Radu Timofte, a declarat pentru Mediafax că populaţia municipiului şi a unor localităţi învecinate nu are apă rece şi apă caldă în urma avariei.
"Pierderea de apă de pe magistrala afectată a fost atât de mare după avarie încât staţia de pompare nu putea susţine presiunea necesară pentru alimentarea populaţiei. Furnizarea a fost sistată până la izolarea porţiunii afectate", a declarat Timofte.
Conform sursei citate, reluarea furnizării apei s-ar putea face în jurul prânzului.
Strada Renaşterii a fost inundată în urma incidentului, însă fără să fie afectate gospodăriile din zonă.
Municipiul Arad şi mai multe localităţi învecinate nu erau alimentate cu apă, duminică dimineaţă, din cauza unei avarii la magistrala principală, care a explodat, reprezentanţii companiei de apă afirmând că speră să remedieze situaţia până în jurul prânzului, transmite Mediafax.
Avaria la reţeaua de distribuţie a apei a municipiului Arad a avut loc duminică, în jurul orei 5.00, când magistrala principală a explodat, într-un punct aflat pe strada Renaşterii.
Directorul de producţie al Companiei de Apă Arad, Radu Timofte, a declarat pentru Mediafax că populaţia municipiului şi a unor localităţi învecinate nu are apă rece şi apă caldă în urma avariei.
"Pierderea de apă de pe magistrala afectată a fost atât de mare după avarie încât staţia de pom