Arădenii profită din plin de weekend-ul prelungit pe care îl au şi au plecat cu mic cu mare la iarbă verde, la ştrand şi piscine. Cum, ziua de astăzi este una liberă, la fel şi mâine, mulţi şi-au permis să plece într-o mini vacanţă. În judeţul Arad au fost mai multe sărbători câmpeneşti, la care o parte dintre arădeni au preferat să meargă.
Alţii şi-au chemat prietenii la iarbă verde, de unde nu a lipsit carnea la grătar, mici şi berea. Fiecare a căutat răcoare unde a putut, iar cei care au piscine, au organizat campionate de volei.
„Am ieşit la un grătar, deşi soţiile nu au prea fost de acord că sunt în post. Lor le-am prăjit porumb şi ciuperci, iar nouă ne-am făcut carne, pe care normal, am udat-o cu bere şi vin”, spune Raul Pantea din Arad. Pentru a avea carne din belşug, unii dintre arădeni au sacrificat purceluşi. „Ne-am strâns mai mulţi priteni şi am tăiat un purceluş pe care acum îl pregătim” spune Cornel Ghinga.
În timp ce unii se distrează la grătare, piscine şi ştrand, alţii au luat în aceste zile drumul mănăstirilor sau au participat la slujbele din biserici închinate Fecioarei Maria. Cum este o mare sărbătoare, pe lângă mănăstiri s-au organizat şi diferite târguri.