Romanciera Elfriede Jelinek s-a alăturat, în 2004, unei liste minimaliste de 12 scriitoare distinse cu Premiul Nobel. L-a câştigat pentru că literatura sa „relevă absurditatea stereotipurilor sociale şi forţa lor subjugatoare“. Cu sprâncenele încruntate ale unei Frida Kahlo de rasă nordică, scriitoarea austriacă a scandalizat lumea literară prin declaraţiile sale de un feminism necenzurat.

Elfriede Jelinek, membră a partidului comunist austriac până în 1991, şocase deja Europa cu romanele şi replicile sale, atunci când Academia Suedeză a decis să-i acorde Premiul Nobel, admirând „vocile şi contra-vocile" şi poezia sălbatică din proza sa. Pentru cei care se uită la ea, expresia feţei - gura are colţurile lăsate-n jos şi când Jelinek nu zâmbeşte, formează un pătrat aspru care stă mereu să spună „greaţă", „dezgust", „teroare", în timp ce ochii înfruntă cu mândrie caldă -, în alăturarea cu literatura devine provocatoare.

Jelinek priveşte, vorbeşte şi scrie insuportabil, dar greu de ignorat. E tipul de femeie în stare să combine severitatea unei domnişoare strict educate şi modernitatea - poartă croieli asimetrice şi părul tapat. Se lasă fotografiată c-o ţigară în colţul gurii - o atitudine de băieţandru răzgâiat - şi critică politica mondială; într-un interviu acordat ziarului american „The New York Times" în anul 2004, la scurt timp după decernarea Nobelului, spunea că se teme de preşedintele Bush şi de oamenii din jurul lui mai tare decât de cea mai fantezistă conspiraţie a romancierului Thomas Pynchon.

Declaraţii tăioase

Dar Jelinek e (re)cunoscută mai ales pentru cât e de tăioasă când vorbeşte despre relaţia femeie-bărbat. Chiar dacă brutal, o face contextualizat şi are conştiinţa unei realităţi sociale, care, deşi nuanţabilă în plan general, poate fi sufocantă în plan individual. „O femeie care este celebră prin munca ei îşi p