Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fost agent CIA confirmă existenţa închisorilor secrete. \"Am distrus o viaţă pe baza unei erori\"

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 14 august 2011 ·

Războiul împotriva terorismului, declanşat de administraţia George W. Bush după atacurile din 11 septembrie, a devenit sinonim cu închisorile secrete ale CIA, transferul de captivi în alte ţări şi metode controversate de interogare a suspecţilor.

Un fost agent CIA care a făcut parte din această campanie împotriva terorismului, autorul unei cărţi de memorii intitulate "Anchetatorul", confirmă că Statele Unite au torturat supecţii de terorism în locaţii secrete.

Glenn Carle, care a lucrat pentru CIA peste 20 de ani, a fost ales, în 2002, să interogheze un suspect Al Qaida. Considerat un "senior al reţelei teroriste", bărbatul, a cărei identitate nu este făcută publică, a fost dus într-o ţară din Orientul Mijlociu pentru a fi anchetat. Carle şi colegii săi au avut misiunea de a scoate de la "CAPTUS" (aşa cum este numit suspectul în raport) toate informaţiile.

Acesta nu a divulgat planurile al Qaida pe care CIA presupunea că le cunoaşte, iar agenţia americană de informaţii l-a trimis la aşa numita "Hotel California", o închisoare nerecunoscută de SUA, la care Crucea Roşie nu are acces.

Sfidând regulile CIA, fostul agent oferă, în premieră, o descriere a închisorilor secrete ale agenţiei, numite şi "găuri negre". Aflate în zone "păzite discret, neremarcate de nimeni", aceste centre de detenţie au fost înfiinţate în alte ţări, pe care agentul CIA nu le nominalizează. Aici aveau loc interogatorii interminabile, în timpul cărora captivii erau lipsiţi de somn şi siliţi să asculte la maximum heavy metal.

Glenn Carle, pe numele său de cod REDEMPTOR, spune că, în pofida tuturor metodelor aplicate în timpul anchetei, CAPTUS nu a vorbit nimic. Şi, crede acum fostul agent CIA, bărbatul era nevinovat.

Eliberat după 8 ani

"I-am distrus viaţa acestui om, pe baza unei erori. Dar aceste "găuri negre" sunt un adevărat iad birocratic. Reticenţa lui CAPTU

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 11 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum o ora
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 8 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Vremea

București
acum

-4°
joi

-9°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°