Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soros: Germania va decide viitorul Europei!

Publicat in Adevarul, duminică 14 august 2011 ·

Miliardarul american George Soros a scris vineri, într-o opinie pentru Reuters, că prăbuşirea financiară a Europei se apropie rapid de punctul culminant şi de Germania vor depinde salvarea sau colapsul zonei euro.

Principalele idei ale analizei:

• Germania şi ceilalţi membri ai zonei euro cu rating maxim "AAA" vor trebui să decidă dacă sunt dispuse să-şi rişte propriul rating pentru a permite Spaniei şi Italiei să-şi refinanţeze obligaţiunile la dobânzi rezonabile

• Singurul mod în care Europa poate scăpa din această cursă este prin acţiuni care anticipează reacţia pieţelor financiare şi nu prin acceptarea presiunilor acestora

• Germania a fost împinsă în poziţia de a decide viitorul Europei

Textul integral al lui Soros:

"Germania trebuie să apere euro

La reuniunea din 21 iulie, liderii europni au folosit jumătăţi de măsură. Au stabilit principiul că noua agenţie fiscală, Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară, trebuie să fie responsabilă de rezolvarea problemelor, însă nu au majorat fondurile acesteia. Nu au reuşit, astfel, să înfiinţeze o autoritate fiscală credibilă pentru zona euro, iar noul mecanism ar putea fi operaţional cel mai devreme în septembrie. Între timp, asigurarea de lichidităţi de către Banca Centrală Europeană este singurul mod de a preveni o prăbuşire a preţurilor obligaţiunilor emise de mai multe ţări europene.

În acelaşi fel, liderii zonei euro au crescut competenţele fondului pentru a putea face faţă unor probleme legate de solvenţa băncilor, dar nu au transferat supravegherea sistemelor bancare naţionale de la autorităţile statelor la cele europene. Au oferit un al doilea pacher de finanţare pentru Grecia, fără să explice convingător că programul de ajutor extern îşi poate atinge obiectivele: au asigurat implicarea băncilor în pachetul de sprijin, dar aceasta a fost benefică pentru bă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacție de la Cotroceni după ce Donald Trump a anunțat noul ambasador al SUA la București

HotNews acum 4 ore
Consilierul prezidențial pentru parteneriate strategice, Ana Birchall, a catalogat numirea lui Darryl Nirenberg noul ambasador al SUA în România ca fiind o „veste excelentă”. „Veste excelentă pentru România și Parteneriatul Strategic cu Statele Unit

Ordinul pentru furtul tezaurului dacic din muzeul Drents „a venit din România” / Ce spun sursele citate de o investigație a postului RTL din Olanda

HotNews acum 2 ore
Ordinul pentru furtul coifului de la Cotofenesti din muzeul olandez Drents a venit din lumea interlopă românească, susține o investigație a postului RTL Nieuws. Clientul a dorit sp folosească valorosul coif de aur și brățările ca material de negocie

George Simion a contestat la CCR rezultatele din turul doi al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum 24 minute
Sesizarea liderului AUR, George Simion, prin care acesta contestă rezultatele turului doi al alegerilor prezidenţiale, a fost înregistrată miercuri la Curtea Constituţională, au confirmat oficiali ai CCR pentru Agerpres. Urmează ca CCR să stabileasc

Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2025. Urări de „la mulți ani” pentru cei dragi

HotNews acum 4 ore
Pe 21 mai sunt sărbătoriți Sfinții Constantin și Elena, o ocazie minunată și specială de a-i sărbători pe oamenii dragi de lângă tine și de le a reaminti cât de mult înseamnă pentru tine. Pentru sărbătoriții de Constantin și Elena, un simplu „la mul

Mai mulți deputați POT și-au dat demisia din partid și din grupul parlamentar

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputații Dumitrița Albu, Lucian Andrușcă, Andrei Csillag, Călin Groza, Gheorghe Pîclișan și Aurora Simu au demisionat, miercuri, din grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri și din această formațiune. Deputații Dumitrița Albu, Lucian Andru

Șase deputați DEMISIONEAZĂ din Partidul Oamenilor Tineri / Anamaria Gavrilă: Nu cantitatea ne definește, ci credința în țară și în Dumnezeu

Gandul acum o ora
Deputații Dumitrița Albu, Lucian Andrușcă, Andrei Csillag, Călin Groza, Gheorghe Pîclișan și Aurora Simu au demisionat, miercuri, din grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri și din această formațiune. Ei invocă „îndepărtarea profundă” a co

Alfred Simonis: George Simion continuă să joace rolul unei marionete manevrate de păpuşarii de la Kremlin/ Perioada profeţilor falşi, George Simion, Calin Georgescu, e pe cale să se încheie

News.ro acum o ora
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş şi al PSD Timiş, Alfred Simonis, spune că George Simion, candidatul AUR la Preşedinţia României, ”continuă să joace rolul unei marionete” manevrate de la Kremlin, dar că îşi dă seama că imaginea sa de salvator

Putin a vizitat regiunea Kursk pentru prima dată de la alungarea forţelor ucrainene / A vizitat centrala nucleară Kursk-II

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a vizitat regiunea vestică Kursk pentru prima dată de când forţele ruse au alungat trupele ucrainene din zonă, luna trecută, informează Reuters, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5

Proiectul Sinteza Oradea – Lockheed Martin, anulat. Ministerul Energiei asigură că fondurile PNRR nu au fost afectate

Adevarul acum 2 ore
Anunțat cu mare tam-tam în noiembrie 2024, proiectul de producție al bateriilor dezvoltat de Sinteza Oradea în parteneriat cu Lockheed Martin a fost anulat, după ce compnia românească a anunțat că renunță la proiectul finanțat prin PNRR.

Actorul Kevin Costner vine în România, la Impact Bucharest, cel mai mare eveniment de business, tehnologie şi inovaţie din Europa de Est

G4Media acum 2 ore
Cel mai mare eveniment de business, tehnologie şi inovaţie din Europa de Est revine la Bucureşti pentru a doua oară şi oferă publicului român ocazia de a-l vedea live pe Kevin Costner, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori de la Hollywood, transmite

Vremea

București
acum

22°
mie.

10°/24°
joi

13°/27°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/24°
Iasi
acum

22°
mie.

9°/24°
joi

11°/25°
vin.

12°/26°
sâm.

13°/16°
Constanta
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

14°/18°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

7°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

8°/14°
Timisoara
acum

18°
mie.

12°/22°
joi

12°/23°
vin.

14°/21°
sâm.

9°/14°