Voi prezenta încă un experiment, pe lângă cel cu două fante prezentat mai demult, care nu poate fi interpretat clasic, necesar fiind apelul la o descriere cuantică. Este vorba de experimentul Stern-Gerlach de determinare a unei mărimi clasice (de corpuscul), momentul cinetic unghiular propriu, așa-numitul spin al electronului. Mărimile care nu pot fi determinate simultan în acest caz sunt proiecțiile spinului pe oricare două axe de coordonate. Dacă de exemplu se măsoară proiecția spinului pe axa Z, nu se mai poate cunoaște proiecția lui pe axa X. Cu alte cuvinte, prin măsurarea spinului pe axa Z electronul devine particulă, în timp ce de-a lungul axei X acesta rămâne undă.

In Experimentul Stern-Gerlach spinul electronului nepereche din atomul de argint este cel care stabilește și spinul atomului ca întreg. De aceea, s-a folosit un fascicul de atomi de argint (vezi Fig.1), care trecut printr-un câmp magnetic neuniform pe direcția Z, este deviat datorită momentului magnetic (un mic magnet bipolar N-S) al atomului, asociat spinului acestuia. Rezultatul arată prezența doar a două valori ale spinului pe direcția Z. Deci, electronul prezintă două valori cuantificate ale acestei proiecții a spinului pe axa Z. Dacă electronul ar fi fost o particulă clasică, atunci ar fi avut orice orientare posibila a spinului, iar cele două limite de incidență pe detector ar fi fost acoperite continuu de toate valorile posibile ale proiecției pe axa Z. In realitate însă s-a văzut ca particulele sunt deviate fie în sus fie în jos, o altă posibilitate fiind exclusă. Acest lucru indică existența unei cuantificări a orientării spinului, pe doar două direcții posibile.

Fig. 1. Experimentul Stern-Gerlach. Deviația atomilor de argint în câmp magnetic neuniform indică prezența a doar două valori posibile ale spinului lor pe direcția verticală (Z) „up” ­ și „down”.

O prezen