Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţiile în aur: Fata morgana sau El Dorado?

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 14 august 2011 ·

Metal prețios, de culoare galbenă strălucitoare, foarte maleabil si ductil, folosit pentru a fabrica obiecte de podoabă, de artă şi monede. Aceasta ar fi, potrivit DEX-ului, definiţia elementului chimic cu simbol Au în tabelul periodic şi numărul atomic 79. Şi al cărui preţ are şanse serioase să scadă în viitorul apropiat. Sursa: Reuters

Cel puţin aşa susţin 14 din cei 23 de participanţi la un sondaj efectuat de traderul online de metale preţioase Kitco. Printre participanţi se numără traderi de metale preţioase, bănci de investiţii, traderi de contracte futures şi analişti bursieri. Aceştia au atras atenţia că stabilizarea pieţelor va duce în jos preţul metalului preţios, după ce panica de la începutul ultimei săptămâni a stabilit un nou record mondial: 1.816 dolari pe uncie. Unii dintre respondenţi au indicat chiar un preţ de circa 1.700 dolari pe uncie până vineri, ceea ce ar însemna un minus de peste 6% faţă de nivelul record.

Doar cinci dintre participanţi estimează o creştere a preţurilor, în timp ce patru văd o stagnare. Deja preţul aurului a avut o scădere vineri, până la nivelul de 1.726 dolari pe uncie, pe final urcând puţin până la 1.746 dolari. Printre motivele enunţate de cei care vedeau o scădere a preţurilor se numără şi stabilizarea pieţelor financiare joi şi vineri, atât în SUA cât şi în Europa, pe măsură ce investitorii se adaptează la noile condiţii ale pieţei determinate de scăderea ratingului SUA, iar ţările din zona UE adoptă noi măsuri de reducere a deficitelor bugetare.

„Aurul este acum supraîncălzit după un raliu brusc pe pieţe, ceea ce îl ţine într-o zonă vulnerabilă pentru obţinerea de profit”, consideră Sterling Smith, consultant pe problema tradingului de mărfuri şi analist la compania de consultanţă Country Hedging. Potrivit acestuia, preţul va depinde în totalitate de modul în care vor evolua pieţele de acţiuni.

Măsu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare. Obiceiuri pentru noroc

HotNews acum 29 minute
Anul începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, considerat „păzitor de duhuri rele”, potrivit News.ro. În ziua de Sfântul Vasile cel Mar

A fost identificată femeia arsă de vie într-un metrou din New York. Criminalul a privit-o până a murit

Ziare.com acum 27 minute
Femeia care a murit după ce a fost incendiată în metroul din New York la începutul acestei luni a fost identificată ca fiind Debrina Kawam, 57 de ani, din Toms River, New Jersey, a anunţat marţi biroul medicului legist din New York, transmite Reuter

Cătălin Predoiu, la intrarea în Spaţiul Schengen: Prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniunea Europeană a României este deplină şi irevocabilă/ Uniunea Europeană este rămâne un proiect viabil, un proiect cu viitor

News.ro acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în noaptea de marţi spre miercuri, la evenimentul organizat cu ocazia intrării României în Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre, că ”prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniu

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 10 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Românii pot circula liber şi pe rutele terestre, de la 1 ianuarie 2025, în ţările din Spaţiul Schengen/ Ce presupune acest lucru şi în ce condiţii mai pot face controale poliţiştii de frontieră

News.ro acum 3 ore
De la miezul nopţii, românii pot circula liber în ţările din Spaţiul Schengen şi pe şosele, după ce, în 12 decembrie 2024, miniştrii de Interne ai UE au decis să elimine controalele la frontierele interne terestre pentru Bulgaria şi România, începân

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria

Mediafax acum o ora
Practic, călătoriile din România către şi dinspre celelalte state membre Schengen vor fi similare unei călătorii în interiorul ţării. Punctele de trecere a frontierei unde e eliminat controlul începând cu 1 ianuarie 2025 La frontiera româno-bulgară:

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 5 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 12 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Majoritatea previziunilor pentru bitcoin spun că preţul criptomonedei se va dubla la 200.000 de dolari în 2025

News.ro acum o ora
După o creştere spectaculoasă în 2024, bitcoin, cea mai valoroasă criptomonedă din lume, a atins un nou maxim istoric în decembrie, depăşind pragul de 100.000 USD, iar pentru 2025 numeroşi investitori şi experţi din industrie anticipează că preţul a

Ordonanța Trenuleț, în Monitorul oficial: în 2025 îngheață pensiile și salariile bugetarilor, crește impozitul pe dividende, dispar facilitățile din IT, construcții și agricultură

HotNews acum 11 ore
Ordonanța Trenuleț a fost publicată în Monitorul oficial cu aproximativ 2 ore înainte de Anul Nou. Practic, măsurile se aplică în câteva ore. Câteva măsuri au dispărut, unele au fost modificate și au apărut altele noi, cum ar fi cele referitoare la

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°