Niculina Enescu, inculpată într-un dosar de sclavie modernă, s-a numărat printre invitaţii Ministerului Muncii la discuţiile pe marginea restricţiilor impuse recent de Spania. Ministrul Sebastian Lăzăroiu a avertizat firmele de plasare a „căpşunarilor“ să nu profite de disperarea românilor care doresc să lucreze în străinătate.
Ministrul Sebastian Lăzăroiu a declarat la discuţiile de săptămâna trecută că speră să nu se repete situaţia de dinainte de 2007: „Avem experienţa anilor trecuţi, când pe piaţa asta a intermedierii au apărut tot felul de escroci.
I-am rugat pe cei de la firmele de intermediere să cooperăm în aşa fel încât să nu profite nimeni de această perioadă tulbure în relaţia cu piaţa muncii din Spania". În sală, printre invitaţii ministerului se afla şi Niculina Enescu, de la firma Recruitment Workers, judecată pentru trafic de persoane în scopul exploatării prin muncă.
Sclavie modernă
Dosarul în care este inculpată şi Niculina Enescu s-a deschis la sfârşitul lui 2008, după ce autorităţile cipriote au descoperit condiţiile în care locuiau şi munceau sezonierii români aduşi de Ioannis Piripitis, partenerul de afaceri local al Niculinei Enescu.
Cei din insulă au demarat o anchetă, l-au pus sub acuzare pe Piripitis şi au apelat la instituţiile româneşti pentru a completa investigaţia. Aşa s-a născut în România dosarul de trafic de persoane instrumentat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Iaşi. Sute de victime ale sclaviei moderne, recrutate în perioada 2006 - 2007, au depus mărturie despre infernul din Cipru.
Povestea seamănă cu toate celelalte în care este vorba de exploatare prin muncă: oameni fugiţi din România ca să scape de sărăcie şi care se trezeau la destinaţie cu documentele reţinute, muncă zi-lumină, cazare în barăci metalice, co