OBICEI: Andreea Liptak îşi menţine frumuseţea feţei cu ajutorul terapiei galvanice FAMILIE: Andreea şi fratele ei, Gabriel, de-a stânga şi de-a dreapta tatălui, LudovicTatăl tău e maghiar şi mama bucovineancă. Cunoşti mai bine tradiţiile maghiare sau pe cele româneşti?

E clar că pe cele româneşti le ştiu mai bine, pentru că mama s-a impus (râde). E vorba şi de faptul că noi, în familie, am vorbit limba română. Dar am rude până în Cehia şi Polonia. Tata e maghiar, dar noi avem rădăcini şi ceheşti, şi poloneze. El a crescut într-un sat cu comunitate maghiară din Arad, unde şi preotul şi învăţătorul erau maghiari şi, până nu a ieşit din sat, nu a fost nevoit să înveţe limba română. A învăţat româneşte pentru mama, când s-a îndrăgostit de ea.

Maghiară ştii?

Perfect. Doar că, de când am venit în Bucureşti, am pierdut exerciţiul de a o vorbi. Mi-am luat acum audiobook-urile de limba maghiară, pentru că nu vreau să o uit, totuşi.

Ţi-a fost greu să te desprinzi de ai tăi?

Am fost o rebelă, m-am desprins foarte uşor. Greu mi-a fost după, când mi-am dat seama ce am făcut. Nu regretam, dar nu credeam că o să fie aşa, un cutremur emoţional. Am fost un copil foarte cuminte. Mai am un frate mai mic pe care practic l-am crescut, pentru că părinţii lucrau în trei schimburi, noi eram singuri acasă, deci când au venit copiii mei deja ştiam ce am de făcut. Revenind, aveam confortul acela că cineva îmi face mâncare foarte bună acasă, iar dacă am o nevoie, am unde să merg. Altfel, cum spuneam, am fost un copil rebel, independent. Iar când am luat decizia să vin în Bucureşti, practic m-am luptat cu ai mei, pentru că n-au fost de acord.

Şi cum i-ai convins?

Le-am zis că nu prea au încotro. De fapt, pe mama am convins-o când i-am zis că, dacă nu mă voi simţi bine la Bucureşti, eu voi veni înapoi, deci nu m-au pierdut. Nu puteam să-mi refuz să î