Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muzeul Peleş din Sinaia organizează concurs pentru tinere talente. Vedeţi AICI cum puteţi participa

Publicat in Adevarul, duminică 14 august 2011 ·

Muzeul Naţional Peleş din Sinaia organizează în această perioadă Concursul Naţional „Carmen Sylva" pentru Tinere Talente. Aceasta este destinat artiştilor amatori, care au vârste cuprinse între 7 şi 29 ani, care nu au studii de specialitate în domeniul pentru care concurează.

Participarea la Concursul Naţional „Carmen Sylva" pentru Tinere Talente este gratuită, iar disciplinele de concurs sunt desen, pictură, design şi fotografie. Participanţii vor fi încadraţi în două categorii în funcţie de vârstă. Astfel, cei cu vârste cuprinse între 7 ani şi14 ani vor face parte dintr-o categorie, iar cea de-a doua îi va cuprinde pe cei care au vârstele între 15 şi 29 ani. Până în data de 31 ianuarie 2012, concurenţii pot trimite prin e-mail cinci lucrări personale, scanate sau fotocopiate, cu menţiunea disciplinei la care se înscriu. Adresa de e-mail la care pot fi trimise lucrările este concurs@peles.ro.

Lucrările înscrise trebuie însoţite de date de identificare ale autorului (nume şi prenume, vârsta, domiciliul), studii, titlul lucrării, disciplina la care participă, iar cei care se înscriu la disciplina fotografie trebuie să menţioneze detalii legate de locaţie, model şi tehnica folosită.

În perioada 1 - 28 februarie 2012 vor avea loc preselecţia şi jurizarea lucrărilor, urmând ca între 1şi 31 martie 2012 să se organizeze o expoziţie temporară pentru câştigători.

Juriul, format din membrii Colectivului ştiinţific al Muzeului Naţional Peleş din Sinaia şi specialişti în disciplinele concursului, va desemna câte trei câştigători la fiecare disciplină şi pentru fiecare categorie de vârstă.

În total vor fi aleşi 24 de tineri talentaţi care vor fi prezentaţi pe site-ul www.peles.ro în data de 1 martie 2012.

Premiul constă în amenajarea unei expoziţii temporare cu lucrările câştigătorilor în incinta Castelului Peleş. Vernisajul acestei expoziţii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 41 minute
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 32 minute
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 5 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°