Adică o femeie extraordinară. Era vorba despre Dora D’Istria, numele de scriitoare al Elenei Ghica, nepoata domnitorului Grigore Ghica, care a domnit între 1828-1829 în Ţara Românească. Gustul pentru cultură, literatură, ştiinţă l-a supt Elena Ghica "o dată cu laptele matern", scrie istoricul G.I. Ionescu Gion. Căci mama sa, Catinca Ghica, a fost prima româncă scriitoare de limbă română care a publicat "Pentru educaţia copiilor". Elena Ghica a trăit mult în străinătate şi fiind cu adevărat ceea ce se numeşte boemă. Rătăcitoare prin călătorii pasionate la Viena, Dresda, Berlin, Veneţia, s-a căsătorit la 21 de ani cu un ofiţer de husari rus, principele Kolt Zov-Massalsky, descendent din marii ţari.

Elena Ghica, alias Dora D’Istria, şi-a urmat bărbatul în Rusia, unde a stat până în vremea războiului din Crimeea.

Dar cu adevărat liberală, boemă, curajoasă, i-ar fi făcut pe cei din puterea instaurată a Rusiei anilor 1840 să-i spună să-şi ducă opiniile îndrăzneţe în alte

ţări, nu în imperiul ţarului Nicolai I. Părerile ei, părerile ei politice, talentul, cultura, structura liberală au făcut-o să asculte Guvernul rus, mai ales că nu se potrivea nici cu soţul ei, husar. Aşadar, aventuriera româncă Dora D’Istria şi-a început peregrinările prin lume.

Eliade Rădulescu i-a dedicat frumoasa poezie "La Elena".

Avea un băieţel cu prinţul rus pe care l-a pierdut, el rămânând la tatăl său. Suferinţa ei era ciudată. "Mă voi ridica singură de sub povara vieţii. De vreme ce soarta mă sileşte a cânta gloria – pe mine care m-aş mulţumi cu iubire -, ei bine, eu voi câştiga gloria."

Şi s-a stabilit în Italia, unde în vila D’Istria din Florenţa a cercetat toate ştiinţele şi cunoştinţele omeneşti. Era şi o talentată pictoriţă. În 1854 a şi expus la Sankt Petersburg două peisaje medaliate cu argint. Un alt peisaj, cu Munţii Bu