Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campioana, descătuşată! Ceahlăul - Oţelul 0-2

Publicat in Pro Sport, duminică 14 august 2011 ·

Neînvinsă până acum de la revenirea în primul eşalon fotbalistic, trupa nemţeană a intrat cu încredere pe teren şi nu a făcut un meci foarte slab, însă nu a avut forţa necesară pentru a se lupta de la egal la egal cu campioana.

Plictiseala şi amorţeala au fost cuvintele de ordine ale primei părţi a meciului dintre nou-promovata Ceahlăul şi campioana Oţelul. De altfel, primul şut spre poartă din această partidă a fost consemnat abia în minutul 30, când Buş a pătruns pe stânga, însă a reluat slab peste poarta lui Villadsen. După pauză, jocul nu a mai semănat aproape deloc cu cel din prima repriză. Nemţenii au ieşit mai motivaţi de la cabine, iar în minutul 47 Gafiţa trăgea primul semnal de alarmă pentru trupa lui Dorinel, pentru ca, un minut mai târziu, şi Stana să-i dea emoţii lui Grahovac cu o "torpilă" din 20 de metri.

Neagu ratează, Filip înscrie

Nu a fost însă decât un foc de paie, pentru că, în minutul 56, Ionuţ Neagu a ratat incredibil din 10 metri de poartă, prefaţând parcă reuşita lui Filip, 10 minute mai târziu. Elevii lui Costel Enache s-au zbătut să egaleze, însă fără vigoare, iar penalty-ul transformat de Pena în minutul 82 a închis tabela unui meci cu final aşteptat.

Golurile au fost marcate de Filip '65 şi Pena '83 (penalti)

0-1: Dribling scurt al lui Ibeh din 16 metri lateral dreapta, şut în diagonală, Villadsen, ieşit în 3 metri respinge în faţă până la Filip, care nemarcat trimite cu latul în poartă, sub transversală, din 14 metri;

0-2: Atac imprudent în careu al lui Barna la Antal, în urma căruia arbitrul Florin Marcu le acordă gălăţenilor un penalti, transformat de Pena.

Ceahlăul Piatra Neamţ: Villadsen - Dumitraş, Forminte, Cazan, Barna - Monroy, Cebotaru - Bădescu (Chiacu '52), Achim (Lucas Garcia '69), Stana - Gafiţa. Antrenor: Constantin Enache.

Oţelul Galaţi: Grahovac - Râpă, Sg. Co

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 42 minute
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 2 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

MAE reaminteşte românilor să evite orice călătorie în Liban

Mediafax acum 53 minute
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale situaţiei de securitate din Republica Libaneză şi al riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, niv

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum o ora
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 6 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Marcel Boloş: Legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora buget

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 4 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

20°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

18°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°