Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zilele Cetăţii Sebeş (FOTO): “Oraşul morilor” a îmbrăcat straie de sărbătoare. Viceprimarul Adrian Bogdan a defilat în veşminte de cavaler medieval

Publicat in Alba24, duminică 14 august 2011 ·

Turiştii care au ajuns în acest week-end la Sebeş nu au avut cu siguranţă motive de plictiseală. Micuţa cetate a îmbrăcat straie de sărbătoare, iar, pe străzile municipiului, atmosfera medievală a îmbiat trecătorii la o incursiune în trecut, cu prinţese şi cavaleri pe armăsari puternici. Cei care au colorat şi mai mult peisajul de poveste au fost însă comercianţii de obiecte handmade, care au demonstrat încă o dată că acolo unde există imaginaţie chiar şi cel mai banal material poate face obiectul unor opere de artă în miniatură. În aceste zile, chiar şi reprezentanţii administraţiei locale au renunţat pentru câteva ore la costumele apretate, în favoarea veşmintelor medievale.

Atracţia vizitatorilor au reprezentat-o aranjamentele florale realizate din foi de porumb. Confecţionate într-o varietate de culori şi forme, ieşite din mâinile iscusite ale unor artişti din Târgu-Mureş, obiectele decorative s-au transformat în accesorii preţioase, perfecte chiar şi pentru cele mai luxoase încăperi. Florile, deşi destul de costisitoare (9 lei firul) au stârnit interesul vizitatorilor.

Zilele Cetăţii Sebeş au fost un prilej pentru reprezentanţii administraţiei locale de a pune în valoare bogăţia istorică a municipiului, iar programul variat în evenimente a reuşit să plaseze Sebeşul pe harta micuţelor oraşe-cetate ce merită vizitate. Pe lângă mâncarea tradiţională, spectacolele de muzică, paradele medievale şi reprezentaţiile teatrale, un moment interesant a fost oferit chiar de către viceprimarul Adrian Bogdan. Îmbrăcat în straiele unui cavaler medieval, acesta s-a urcat pe cal şi a făcut, alături de localnici, un tur al centrului municipiului.

Zilele Cetăţii Sebeş continuă duminică, vizitatorii având ocazia să asiste la o paradă a suitei de cavaleri, domniţe, trubaduri şi menestreli, la demonstraţii de lupte medievale, dar şi la un concert de muzică tradiţio

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emil Boc: Nu am solicitat, nu mă interesează, nu plec la Curtea Constituţională

News.ro acum o ora
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, afirmă că nu s-a pus problema unei eventuale plecări la Curtea Constituţională, întrucât îşi doreşte finalizarea mandatului. ”Nu înţeleg de unde a apărut subiectul în dezbatere publică”, a transmis primar

Guvernul analizează Strategia pentru Guvernare Deschisă 2025–2030 în ședința de miercuri

Ziua Constanta acum 41 minute
Guvernul se reunește miercuri în ședință, urmând să analizeze, printre altele, Strategia pentru guvernare deschisă în România 2025 - 2030. Guvernul se reunește miercuri în ședință, urmând să analizeze, printre altele, Strategia pentru guvernare desc

Incendiu la un azil de bătrâni din China – 20 de persoane au murit / Cauza, investigată

News.ro acum 2 ore
Douăzeci de persoane au fost ucise într-un incendiu la un azil de bătrâni din nordul Chinei, a raportat miercuri agenţia de presă de stat Xinhua, fără a detalia cauza incendiului, transmite Reuters. Incendiul a avut loc în oraşul Chengde din provinc

Acoperișul unui club de noapte s-a prăbușit în Santo Domingo! Aproximativ 60 de oameni au murit

Ziua Constanta acum o ora
Cel puțin 58 de persoane au murit și peste 150 au fost rănite după ce acoperișul unui club de noapte s-a prăbușit în Santo Domingo, în noaptea de luni spre marți, potrivit unui bilanț al serviciilor de salvare, relatează AFP citat de Agerpres.ro Sun

Crin Antonescu îşi lansează programul prezidenţial

News.ro acum 52 minute
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, îşi lansează, miercuri, programul prezidenţial într-un eveniment organizat la Bucureşti. Evenimentul începe la ora 11.00. Crin Antonescu afirmă că va fi ”un preşedinte-mediator, un om

Liga Campionilor - turul sferturilor: Arsenal a învins Real Madrid, scor 3-0 / Inter Milano a trecut de Bayern Munchen, scor 2-1

News.ro acum 9 ore
Arsenal Londra a învins Real Madrid, marţi, pe teren propriu, scor 3-0 (0-0), în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Golurile englezilor au fost marcate de Rice (58, 70) şi Merino (75). În celălalt meci al zilei, Inter Milano

Congo repatriază trei americani care au fost condamnaţi la moarte pentru o lovitură de stat eşuată

News.ro acum o ora
Cei trei americani condamnaţi pentru participarea la o tentativă eşuată de lovitură de stat în Congo anul trecut au fost repatriaţi în Statele Unite, la câteva zile după ce pedeapsa lor cu moartea a fost comutată în închisoare pe viaţă, a declarat m

China cere SUA să ”oprească şantajul” împotriva Canalului Panama: ”Singura dată când a fost vreodată întrerupt a fost din cauza unei invazii americane”, a transmis Ambasada Chinei

G4Media acum o ora
China a respins, marţi, afirmaţia secretarului american al apărării, Pete Hegseth, potrivit căreia Beijingul interferează în operaţiunile Canalului Panama, transmite presa internaţională, citată de News.ro. Potrivit AFP, în timp ce Hegseth a vizitat

Horoscop pentru miercuri, 9 aprilie 2025. Discuțiile pe teme financiare sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ai mult de lucru la serviciu. Este nevoie să ajuți colegii, să rezolvi rapid sarcini profesionale plus, acasă în mediul familial te așteaptă treburi restante. Selectează prioritățile, acceptă ajutorul celorlalți și dozează-ți eforturile. Sănă

Un șofer din București a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict legat de acordarea de prioritate

Gandul acum 9 ore
Un șofer în vârstă de 57 de ani a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, după un conflict legat de acordarea de prioritate, a informat Poliția Capitalei. Acest incident a avut loc marți, pe Calea Vitan din Sectorul 3. Tânărul a fost transportat la

Vremea

București
acum

mie.

2°/14°
joi

2°/14°
vin.

-0°/10°
sâm.

4°/12°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/8°
sâm.

1°/11°
Constanta
acum

mie.

0°/9°
joi

2°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

2°/9°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mie.

-1°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/5°
sâm.

3°/9°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/14°
joi

3°/11°
vin.

0°/13°
sâm.

8°/13°