Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Cronica partidei Steaua - U Cluj 2-1 » Efectul Rusescu

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 14 august 2011 ·

Fostul atacant al Urziceniului a marcat golul care avea să aducă trei puncte Stelei, la numai 7 minute după ce a intrat pe teren

Din start, Clujul a încercat să surprindă la Ploieşti nu cu cine ştie ce filozofii nebănuite, ci cu o mutare simplă, care i-a pus pe gînduri pe adversari. Adrian Cristea doar rezervă, ce o fi vrînd să facă Ionuţ Badea?, a fost prima întrebare care le-a venit probabil în cap

bucureştenilor înainte de primul fluier al arbiterului. iar răspunsul a sosit destiul de repede, căci Tony, omul preferat ţn primul "11" al

ardeklenilor, a ieşit imediat la rampă. În trei minute consecutive, s-a încordat în faţa porţii lui Tătăruşanu, făcînd să tremure defensiva lui Levy. Un şut puternic de la marginea careului (4), o devoiere cu capul puţin pe lţngă bară (5) şi un trasor în transversală (6) au fost momentele care au dat semnalul de alarmă în tabăra stelistă.

Vezi AICI VIDEO de la Steaua - U Cluj 2-1

Vezi aici comentariul liveTEXT al partidei!

De unde răspunsul s-a înfiripat cît ai bate din palme: o acţiune a lui Tănase soldată cu o pasă înapoi către Mihai Costea şi o finalizare în doi timpi a fostului craiovean, după un blocaj al lui Pele, au creionat figura adevăratului şef de pe teren (12). Momentul a căzut ca o grenadă în bocancii clujenilor, care au dispărut instant din joc, precum o perdea de fum înlăturată dintr- o suflare.

Cojocnean şi Claudiu Niculescu nu mai izbutezsc să se remarce decît printr-un avertisment, în timp ce Steaua plusează tot prin Mihai Costea. Un călcîi al noului star în devenire îl deschide pe dreapta pe Nicoliţă, iar centrarea lui Bănel sfîrşeşte în gheata lui Tatu,

cu o finalizare însă departe de 2-0 (39). Şi după pauză acelaşi film. Produs iarăşi de Tănase (56), cu o acţiune în care l-a învîrtit

pe Achim, fără să mai aibă însă forţa de a pune mingea ş

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 14 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 9 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 7 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 6 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

26°
mar.

24°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°