Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucigaşul de vise! » Pancu a marcat pe final şi a adus toate cele trei puncte Rapidului

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 14 august 2011 ·

Titanul Giuleştiului, Daniel Pancu, a reînviat aseară şi a învins Petrolul în derby-ul muncitoresc cînd nimeni nu se mai aştepta.

Detaliile fac diferenţa. Veteranul Daniel Pancu a intrat aseară, a dat gol la prima ocazie pe care-a avut-o, ura şi la gară!

Rapidiştii au jonglat cu ocaziile în prima parte. Surdu (8) a trimis surd, cu capul, peste bară, irosind şi centrarea lui Creţu, dar şi deschiderea scorului. Colţescu n-a vrut să dea penalty la henţul în careu al lui Opriţa (20), iar imediat Zimmerman a lăsat cleiul de pe mănuşi şi a scos de pe linia porţii reluarea lui Alexa. Apărarea-kamikaze a ploieştenilor a mai fost o dată în corzi, însă Sipovici (40) a blocat drumul spre gol pe care era Roman.

Zgomot, nu muzică

Frenezia din tribune a "găzarilor", a la Boca Juniors, i-a împins de la spate pe elevii lui Vivi Răchită. "Lupii" au încercat prin orice mijloc să-şi muşte adversarul, însă lovitura ce s-ar fi vrut letală a lipsit în prima jumătate. Hei-rupismul galben-albaştrilor a fost lăudabil, dar nu şi eficient, aceştia apropiindu-se mai mult de buturile lui Coman la fazele fixe, bătute cînd mai bine, cînd mai slab de omniprezentul Florentin Dumitru. În rest, încăierare, pasiune, orgolii, nerv, cam puţin fotbal de calitate.

Răzbunarea tra-la-la

Artileria grea a venit după pauză. Komazek (57) a refuzat rolul de erou, nereuşind să-l învingă pe Coman din cîţiva metri, neajungînd la minge. Tot el a mai aruncat la coş trei situaţii oportune de a puncta, o dată din careu, fiind blocat, de alte două ori, din lovituri libere. S-a jucat pe contre, fără milă pentru efortul fizic. Herea (60) l-a remarcat pe Zimmerman, portarul ploieştenilor scoţînd apoi acrobatic şutul viclean al lui Cassio. Fundaşii au avut mult de muncă, blocînd fiecare cum a putut, mai stîngaci, mai enervant de sigur. Pe final, istoria au scris-o clasicii reveniţi la via

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii vor fi sancţionaţi - VIDEO

News.ro acum 16 minute
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 23 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum o ora
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

Papa Leon cere încetarea ”barbariei războiului”, după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza

News.ro acum 29 minute
Papa Leon a făcut duminică un apel ferm pentru încetarea ”barbariei războiului”, exprimându-şi durerea profundă faţă de un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters. Trei persoane au murit şi mai multe au fos

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 6 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°