Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lăutarul lui Nicu Ceauşescu cântă din orice poziţie VIDEO

Publicat in Adevarul, duminică 14 august 2011 ·

Îşi dovedesc măiestria prin improvizaţiile şi inovaţiile pe care le fac cu vioara. Nicolae Pobirci, tatăl şi fiul, sau Nicu de la Bâlta, aşa cum sunt cunoscuţi de toată lumea, sunt lăutari din generaţie în generaţie.

Cei doi sunt capabili de reprezentaţii de senzaţie pentru că pot să facă orice îşi doresc cu instrumentul cu patru corzi: cântă cu vioara după cap, sau pe la spate, cu arcuşul între picioare fără să-l manevreze cu mâna şi, mai mult decât atât, folosesc în loc de arcuş tot felul de obiecte. Prima dată a cântat în acest fel bătrânul lăutar Nicolae Pobirci, ajuns acum la vârsta de 72 de ani.

Modul inedit de a cânta la vioară a fost preluat de fiul său, care a continuat să inoveze şi a descoperit noi procedee de a cânta. Cântă Ciocârlia cu vioara după cap sau cu arcuşul ţinut între picioare. Ultima improvizaţie a reuşit să o facă chiar în urmă cu o săptămână, când a folosit coada unei sape pentru a cânta la vioara în locul arcuşului. Publicul gustă din plin astfel de reprezentaţii, iar Nicu de la Bâltă cântă cu şi mai mare patos. Nu oricine poate să facă astfel de inovaţii, ci doar muzicanţii care sunt înzestraţi cu o dibăcie şi un talent deosebit. „La orice eveniment sunt prezent, publicul îmi cere să cânt în acest mod“, ne spune lăutaru.

I-a impresionat pe danezi

Dibăcia lui Nicu de la Bâlta de a cânta la vioară în poziţii aproape imposibile este foarte apreciată de public. A început să interpreteze în acest mod în urmă cu 20 de ani când făcea parte din Ansamblul folcloric Altiţa şi susţinea spectacole atât în ţară, cât şi în străinătate. Maniera inedită de a cânta la vioară i-a impresionat cel mai mult pe străini, care au rămas pur şi simplu uluiţi de cum felul în care lăutarul gorjean poate să manevreze instrumentul.

„Când eram la Altiţa, am susţinut un spectacol în Danemarca. Am cântat Ciocârlia cu v

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Imagini HALUCINANTE în fața Spitalului Universitar din București. Bătaie cu cuțite între două familii. Șase persoane arestate, alte 18 sancționate

Gandul acum 24 minute
Situație halucinante în fața Spitalului Universitar din București. În concret, două familii s-au bătut cu cuțite și alte obiecte contondente în fața Spitalului Universitar de Urgență București, fiind nevoie de intervenția mascaților. Șase persoane a

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 55 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Cercetare Eurostat: 27% dintre europeni nu și-au permis anul trecut o săptămână de vacanță departe de casă

Mediafax acum 33 minute
Aproximativ 27% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a permis anul trecut o săptămână de vacanţă departe de casă, reiese din cercetarea publicată luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Vorbim de o pondere cu 1,5

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 2 ore
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR

News.ro acum 27 minute
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, care trebuia să înceapă la ora 15.00, a fost amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR. Şedinţa plenului comun al celor două Camere trebuia să înceapă, luni, la o

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 4 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 3 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°