Concertele în aer liber, piesele de teatru, proiecţiile speciale de film, pieţele ţărăneşti şi târgurile hand-made din cadrul festivalului FânFest de la Roşia Montană au fost dublate de proteste ale localnicilor care susţin proiectul minier al RMGC.
Dacă organizatorii au promovat în cadrul evenimentului includerea Roşiei Montane pe lista monumentelor UNESCO şi au ales să protesteze prin cultură faţă de proiectul de minerit al celor de la Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), o parte din localnici s-au arătat şi ei activi.
Astfel, mai mulţi membri ai Sindicatului „Viitorul Mineritului” - adepţi ai proiectului minier de la Roşia Montană - au participat pe toată durata festivalului la un protest faţă de ideile organizatorilor FânFest, opozanţi ai proiectului. Înarmaţi cu bannere cu „Din aur s-a născut Alburnus Maior, prin aur va renaşte Roşia Montană” şi îmbrăcaţi în tricouri cu inscripţia „Vrem Minerit!”, câteva sute de roşieni au mărşăluit vineri, în prima zi de festival, şi au cântat Imnul Minerului şi Marşul lui Iancu.
Şi în celelalte două zile de festival, localnicii şi-au exprimat dezacordul faţă de ideile promovate de FânFest, printr-un protest în piaţa centrală din Roşia Montană.
Dezbateri pentru conservarea zonei
La circa 10 minute de mers pe jos din piaţa unde prostau cei pro-RMGC, organizatorii FânFest nu au uitat nici ei să protesteze, anti-RMGC. Nu au lipsit dezbaterile şi studiile de caz cu privire la impactul pe care proiectul minier al celor de la RMGC l-ar putea avea asupra zonei, pe termen lung şi discuţii legate de introducerea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO. Mihai Goţiu, unul dintre organizatorii festivalului, spune că se doreşte o schimbare de percepţie a publicului cu privire la festivalul „FânFest”.
Festival organizat din donaţii
Aflat la cea de-a şasea ediţie, FânFest este cel mai mare festival din