Atacul lui Dinamo face din nou spectacol. Tot în formatul N&D, cu Niculae pe post de "N". Cu Pandurii, "Săgeată" şi Dănciulescu au marcat golurile "câinilor", iar primul a dat şi assistul la deschidera scorului.
Veteranii lui Dinamo din atac au avut un start de sezon foarte bun. "Câinii" au marcat până acum, în toate competiţiile, 12 goluri, şapte dintre ele fiind opera cuplului Niculae - Dănciulescu. Şi cu Pandurii, responsabili cu realizările au fost tot "bătrânii" din ofensivă. "Săgeată" a pasat pentru latul de 1-0 al lui Dănciulescu, iar apoi şi-a pus la rândul lui numele pe tabelă fructificând penalty-ul obţinut de Torje. Practic, N&D, cunoscuta "formaţie" de dat goluri din "Ştefan cel Mare", s-a relansat pe piaţă. După plecarea lui Niculescu la Universitatea Cluj, brandul a fost dus mai departe de un alt "N", Marius Niculae.
37 de golurieste recordul cuplului Niculescu-Dănciulescu, în sezonul 2003-2004. Atunci, "Corbul" a înscris de 21 de ori, iar Claudiu de 16.
196 de goluria marcat Dănciulescu în Liga I, în acest moment fiind la doar două goluri de Cămătaru, al doilea marcator all-time de pe prima scenă
GEST/ Gol dedicat lui "Mister"
Cornel Dinu se află în recuperare după operaţia de by-pass suferită vineri. Ieri, "Mister" a fost vizitat de soţia şi fiul său, însă nu a fost uitat nici de jucătorii dinamovişti. Imediat după ce a marcat golul de 2-0, Marius Niculae i-a dedicat golul administratorului delegat. "Săgeată" a făcut semn cu mâna spre Spitalul de Urgenţă, acolo unde este internat "Procurorul".
Atacul lui Dinamo face din nou spectacol. Tot în formatul N&D, cu Niculae pe post de "N". Cu Pandurii, "Săgeată" şi Dănciulescu au marcat golurile "câinilor", iar primul a dat şi assistul la deschidera scorului.
Veteranii lui Dinamo din atac au avut un start de sezon foarte bun. "Câinii" au marcat până acum, în