Cercetătorii de la Chemical Senses Center din Philadelphia au descoperit că bebeluşii se pot familiariza cu gustul mai multor alimente încă din perioada embrionară. Într-un studiu, publicat în jurnalul Pediatrics, ei au descoperit că gusturile alimentelor sunt transmise de la mamă la făt prin intermediul lichidului amniotic, informează Daily Mail.
"Anumite arome cum ar fi vanilia sau aroma morcovului, a usturoiului, anasonului şi sosului de mentă se transmit în fluidul amniotic", a precizat Julie Mennella, conducătorul studiului.
Pentru a testa teoria, cercetătorii le-au dat femeilor capsule de usturoi sau capsule de zahăr înainte de a lua o mostră din lichidul lor amniotic. Ei le-au cerut apoi unor oameni să miroasă mostrele. Aceştia au putut identifica foarte uşor mostrele de la femeile care au mâncat usturoi, a precizat dr. Mennella. Acest lucru înseamnă că bebeluşii nenăscuţi pot simţi şi ei gustul din moment ce 90% din simţuri provin din miros.
Oamenii de ştiinţă au analizat apoi posibilitatea bebeluşilor de a-şi forma amintiri ale aromelor diferitelor alimente, înainte de naştere. În acest scop, un grup de femei însărcinate a fost împărţit în trei categorii. Primele au băut suc de morcov zilnic în timpul sarcinii, cele din a doua categorie au consumat sucul pe parcursul alăptării, iar ultimele au renunţat complet la morcovi. În momentul în care copiii acestora au început să mănânce alimente solide, rezultatele au fost grăitoare. Cei ale căror mame consumaseră morcovi în timpul sarcinii au fost mult mai receptivi la acest aliment.
Cercetătoarea de la Universitatea din Florida, Linda Bartoshuk a spus că studiul dr. Mennella ar putea avea implicaţii importante pentru sănătatea copiilor.
Cercetătorii de la Chemical Senses Center din Philadelphia au descoperit că bebeluşii se pot familiariza cu gustul mai multor alimente încă din perioa