A descoperit voluntariatul în 2009 şi s-a implicat în numeroase proiecte, cel mai important fiind „Let’s do it, Romania“.
Andra Ungureanu a studiat la Liceul Henri Coandă din Craiova, visul său fiind, încă din clasa a XII-a, să urmeze cursurile Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. S-a înscris în paralel, la rugămintea mamei, şi la Ştiinţe Economice, iar în această vară le-a absolvit cu brio pe ambele.
În campanie, chiar şi peste hotare
De voluntariat s-a apropiat în urmă cu doi ani, atunci când un prieten i-a propus să participe la un proiect derulat de Asociaţia Studenţilor din cadrul Facultăţii de Fizică. „Se intitula Euro-Gastronomy şi avea, bineînţeles, o temă culinară. Mai mulţi tineri, de naţionalităţi diferite, au venit în ţara noastră şi au învăţat, printre altele, să pregătească mâncăruri tradiţionale româneşti. A fost un schimb intercultural care mi-a plăcut foarte mult“, îşi aminteşte Andra. Încântată de atmosferă şi de rezultate, a luat decizia să se implice în noi acţiuni de voluntariat, mai ales că îşi găsise şi un model de urmat.
„Odată cu primul proiect, am cunoscut-o pe Adina Calafeteanu, preşedinta Centrului pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă, cu care am legat o relaţie foarte bună, atât pe plan personal, cât şi profesional. Alături de ea am participat la mai multe proiecte pentru tineret“, rememorează tânăra. Unele dintre campaniile cărora li s-au dedicat împreună le-au purtat peste hotare, în Lituania şi în Turcia, majoritatea fiind derulate prin intermediul programului „Youth in Action“, finanţat de Comisia Europeană. Anul trecut a însemnat pentru Andra şi implicarea în cel mai important proiect de până acum, „Let’s do it, Romania“, derulat la nivel naţional. Tânăra a făcut parte din echipa de conducere de la nivelul judeţului Dolj, participând timp de mai bine de o lună la pregătirea acţiunii de ecolog