Deşi are rădăcini româneşti, nu a vorbit niciodată în familie limba română. A avut totuşi ambiţia să o înveţe, în misiuni, la bordul navelor.

S-a născut în regiunea Deltei Dunării, într-o familie de intelectuali. Tatăl său, de provenienţă moldoveano-ucrainean, era de meserie medic, iar mama, lipoveancă, fusese învăţătoare.

Nu i-a călcat însă niciunuia pe urme, fiind ataşat mai mult de ocupaţia bunicului. “Copilăria mea, cât o ţin minte, a fost pe apă, pe Dunăre, în barca bunicului care era pescar.

A fost o copilărie, ca a multora de vârsta mea, cu picioruşele goale alergând spre apă. Am fost primul nepoţel şi favoritul.

M-am deprins pe apă şi am zis că toată viaţa mea voi fi doar pe apă. Asta a fost decizia mea. Sunt şi vărsător, doar m-am născut într-o zi cu Jules Vernes. El a fost fantastic, iar eu un tip aventurier”, mărturiseşte, zâmbind, Vasile Măriceanu.

După numele pe care îl are, la o primă impresie, ai tinde să crezi că este român, însă tot el ne lămureşte repede: “În familie, în casă, vorbeam rusa. Mama e o lipoveancă şi taică-meu e de provenienţă moldoveano-ucrainean.

Nici soţia şi nici copiii mei nu cunosc limba română. Bunicul o vorbea, pentru că a făcut armata românească, iar numele de familie- Măriceanu- mi-a rămas de la bunicul care avea rădăcini româneşti”.

“Româna mi-a plăcut de la Margareta Pârlaru, Gică Petrescu şi Florin Piersic”

Avea 17 ani când a plecat din casa părintească pentru a-şi urma visul. A absolvit Academia de Navigaţie de la Odesa şi a făcut armata în marina fostei Uniuni Sovietice.

A început cu cargourile şi a ajuns la nave de croazieră, adevărate hoteluri plutitoare cu multe stele pe frontispiciu. “Când am plecat de-acasă, momentul a fost foarte vesel.

Am trântit uşa, mi-am luat geanta şi am plecat (râde). Am plecat la Academie, apoi a