Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Saună la promoţie, în talcioc. Află ce alte minunăţii se mai găsesc în târgul de "vechituri"

Publicat in Adevarul, luni 15 august 2011 ·

În vreme de criză lucrurile scumpe nu prea mai au căutare. În schimb foarte bine merge vânzarea de vechituri. Dovadă stă comerţul înfloritor din fiecare sfârşit de săptămână din talciocul buzoian.

Comercianţii adună tot ce au mai vechi prin casă, de multe ori obiecte de suflet, le şterg praful, le lustruiesc şi le scot la vânzare. Dacă cei mai mulţi dintre ei vând piese auto sau unelte, alţii şi-au adus la vânzare colecţiile personale pe care le-au păstrat cu sfinţenie până acum sau chiar lucruri mai moderne .

Ionel Bălţatu a atras atenţia potenţialilor clienţi din târg cu o saună roz, portabilă. „Fiica mea lucrează în Italia şi a vrut să îşi deschidă la Buzău un salon de înfrumuseţare şi a cumpărat sauna asta. Şi-a deschis altă afacere şi trebuie să vând eu sauna asta. Este nou nouţă, ea a dat 200 de euro pe ea, plec şi eu de la 800 de lei şi mai negociez cu omul dacă e hotărât să cumpere", a spus Ionel Bălţatu, comerciant.

Oamenii s-au oprit, s-au uitat la ea, însă niciunul nu s-a hotărât să o cumpere. „Este ceva ce nu prea am mai văzut prin talcioc şi mă tot uit la ea că am impresia că i-ar plăcea soţiei mele. Dar mai bine aş face dacă aş veni cu ea aici şi, dacă îi place, să o cumpărăm", spune Dragoş Neamu, un buzoian de 37 de ani.

Îşi vinde colecţia

În talcioc sunt şi negustori care au ajuns să îşi vândă colecţiile de obiecte vechi. Stan Şerbu şi-a scos la vânzare o colecţie de monede vechi, un acordeon, obiecte din bronz, iar piesele de rezistenţă erau reprezentate de un aparat radio Rheinland fabricat în 1954 şi unul Loewe, din 1941. „Pe Rheinland cer 200 de lei, pe celălalt 150 de lei. Astea erau colecţiile mele personale, chiar de suflet, dar situaţia financiară este destul de grea şi nu am încotro, trebuie să le vând", mărturiseşte Stan Şerbu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 5 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 7 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 10 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 3 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 11 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

CJ Galaţi: Familiile afectate de inundaţii vor primi câte un voucher de 15.000 de lei pentru achiziţionarea de electrocasnice/ Ajutorul va fi aprobat miercuri de Guvern

News.ro acum 6 ore
Consiliul Judeţean Galaţi anunţă că familiile afectate de inundaţii vor primi, ca ajutor de la Guvern, câte un voucher în valoare de 15.000 de lei pentru a-şi cumpăra aparate electrocasnice. Executivul va aproba acest ajutor în şedinţa de miercuri.

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°