Până în urmă cu câteva luni, nu era zi în care un adolescent să nu ajungă la spital deoarece se simţea rău după ce a consumat droguri. În prezent, astfel de cazuri au dispărut datorită medicului Eva Cojocaru. Aceasta conduce un grup de suport, format dintr-un preot, un asistent social şi un psiholog, şi ţine şedinţe de consiliere cu fiecare drogodependent.
Sunt două luni de când niciun adolescent nu a mai ajuns pe mâna medicilor bârlădeni din cauza consumului de etnobotanice. Tinerii ajungeau pe bandă rulantă la Spitalul de copii „Sfântul Nicolae“ din Bârlad, acolo unde doctorii le acordau ajutor de specialitate. Mulţi dintre cei aduşi la spital erau liceeni, însă au fost şi copii de 12 ani sau fete la vârsta adolescenţei.
Această situaţie a determinat-o pe Eva Cojocaru să ia atitudine. Împreună cu mai mulţi voluntari a închegat un grup care a acordat sprijin consumatorilor. În demersul medicului s-au alăturat asistentul social al spitalului, un psiholog şi un preot.
„Le-am redat stima de sine“
„Am văzut că există un număr foarte mare de copii şi tineri ce consumau astfel de substanţe. Adolescenţii şi tinerii cu care am lucrat au fost încântaţi de atenţia care li s-a acordat. Terapia a vizat, în primul rând, reconstrucţia eu-lui consumatorilor, mulţi dintre ei făcând parte din familii monaparentale. Alţii se simţeau marginalizaţi de către cei din jurul lor“, a spus Eva Cojocaru.
Şedinţele de consiliere ale adolescenţilor drogo-dependenţi aveau loc individual. Fiecare dintre consumatori stătea de vorbă cu medicul, preotul sau asistentul social, aceştia încercând să-i crească stima de sine şi să-i explice unde poate duce acest viciu. „Discutam între noi şi stabileam cum procedăm cu fiecare dintre consumatori. Niciun caz nu seamănă cu celălalt, de aceea comunicarea este foarte importantă“, a mai spus medicul.
10