Incendiul de la maternitatea Spitalului „Panait Sârbu“ în care şase nou-născuţi au ars de vii la Terapie Intensivă le îngrozeşte şi azi pe mame. După un an de la oribila tragedie, maternitatea de pe Calea Giuleşti nr. 5 pare să-şi fi învăţat lecţia. Doctorii sunt atenţi, e curat, iar asistentele refuză şpaga.
Acum un an, pe 16 august, o tragedie oribilă a şocat opinia publică şi a îndoliat multe familii. În jurul orei 18.00, la salonul de Terapie Intensivă situat la etajul al doilea al Maternităţii Giuleşti din Capitală a izbucnit un incendiu. 11 bebeluşi prematuri, opt aflaţi în incubatoare şi alţi trei pe măsuţele speciale, au ars timp de 20 de minute fără ca să intervină cineva. FOTOGALERIE
După un an de la această dramă, amintirea incendiului e încă vie printre femeile care vin să nască la Giuleşti. Gravidele vin cu frică şi numai dacă nu au găsit să nască în altă parte. Neliniştea se stinge treptat când văd că angajaţii maternităţii par să-şi fi învăţat lecţia. „S-au îndreptat lucrurile, le e frică acuma, s-au cuminţit. După ce s-a întâmplat, stă toată lumea cu ochii pe ei", defineşte situaţia Valentin, un tătic venit din Bolintin să-şi ia acasă băieţelul nou-născut.
„Ţi-e frică, dar n-ai ce să faci"
"Medicii sunt foarte buni, sunt drăguţi, atenţi. I-am dat unei asistente un ban şi mi i-a dat înapoi. Nu mi-a venit să cred. E curat, e foarte bine, faţă de alte maternităţi", explică femeia. „Nu am venit aici că am ales noi, dar Municipalul s-a închis şi n-aveam unde să merg în altă parte", spune Gina, soţia lui Valentin. Salonul de Terapie Intensivă de la Maternitatea Giuleşti, după renovare Foto: lucian muntean
Oana Lupu îşi aşteaptă soţul în soarele puternic al amiezii. Pare că nimic nu poate şterge zâmbetul de pe faţa tinerei mămici. „M-am gândit la ce s-a întâmplat şi mi-a fost puţin frică, nu are cum să nu-ţi fie. Dar până l