Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atenţie la hoţii de buzunare! Află care sunt staţiile de călători unde aceştia acţionează cel mai des

Publicat in Adevarul, luni 15 august 2011 ·

„ADS“ vă prezintă infractorii specializaţi în furturi din buzunare şi zonele lor de acţiune din oraş. Minorii sunt folosiţi drept paravan şi scapă nepedepsiţi. Cel mai adesea, hoţii aşteaptă victimele în staţiile RATP din Târgu Cucu, de pe Bulevardul Independenţei, din Piaţa Unirii şi de la Gară.

Un sfert din furturile din buzunare comise la Iaşi au loc în mijloacele de transport în comun ori în staţii. „Cel mai des îi văd în staţia de la Spitalul «Spiridon». Sunt două ţigănci cu puradeii după ele, care încep să se împingă în oameni când urcă în autobuz şi este aglomeraţie. Nimeni nu le spune nimic pentru că devin agresivi dacă te iei de ei“, povesteşte Carmen Groza, care circulă zilnic cu autobuzul de pe ruta 43.

Citiţi şi: Autorii mai multor furturi din oraş, prinşi de oamenii legii

Nu doar călătorii sunt agasaţi de hoţi în tramvaie şi autobuze. Angajaţii regiei de transport în comun au solicitat protecţia jandarmilor pe traseele considerate cu risc ridicat. „Astfel de probleme apar spre Canta şi capăt Păcurari, în Dacia sau Alexandru, dar s-a solicitat intervenţia jandarmilor şi pe alte trasee“, a declarat Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al regiei de transport.

Staţiile în care puteţi rămâne fără portofel, telefon sau bijuterii

Hoţii care acţionează în mijloacele de transport şi-au împărţit foarte bine teritoriile. Mulţi dintre ei au dosare penale şi condamnări pentru furt, dar îşi văd în continuare de treabă. Minorii din Păcureţ pleacă zilnic de la capătul oraşului şi acţionează pe traseele 30, 43 şi 46. În Nicolina sau Tătăraşi acţionează hoţii-veterani, care preferă zonele de lângă casă.

Poliţiştii au în evidenţă în momentul de faţă cel puţin 12 minori din zona Păcureţ care obişnuiesc să fure în autobuze sau în apropiere de staţiile mijloacelor de transport. Majoritatea nu au împlinit încă 14 ani as

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 39 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 4 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 3 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 4 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 4 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Sistemul informatic al CNAS, linie roșie pentru ministrul Sănătății: Voi demisiona dacă noul sistem nu e gata până în 2026

Capital acum 58 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vorbit despre planurile de digitalizare din sistemul sanitar și a spus că își va da demisia dacă noul sistem informatic al CNAS nu va fi realizat până în 2026, considerând acest obiectiv esențial.

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Vremea

București
acum

32°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

27°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

34°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°