Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovenii s-au distrat la iarbă verde, de Sfânta Maria

Publicat in Adevarul, luni 15 august 2011 ·

Braşovenii s-au bucurat de ziua lor liberă alături de cei dragi şi au petrecut la iarbă verde. Credincioşii au umplut bisericile pentru a se ruga la Sfânta Fecioară. După slujbă, braşovenii au mers la iarbă verde cu familiile.

Toate drumurile au dus astăzi la biserică, pentru mulţi dintre braşovenii care sărbătoresc după calendarul creştin-ortodox Adormirea Maicii Domnului. Cu mic, cu mare, oamenii au păşit în sfintele lăcaşe pentru a se ruga şi pentru a aprinde lumânări.

Bisericile au fost neîncăpătoare, mai ales că foarte multe persoane şi-au adus aminte de morţi şi i-au pomenit, după datină. Acolo unde au fost sărbătorite hramurile bisericilor, slujbele au fost deosebite, iar oamenii mai mulţi. Cele mai multe persoane care au călcat pragul bisericilor sunt chiar sărbătoritele şi sărbătoriţii care poartă prenume de Maria sau derivate ale acestuia.

„În fiecare an, de ziua mea, sărbătoresc prin a merge la biserică şi abia apoi beau un pahar cu familia", ne-a spus Maria Iacob, de 75 de ani, pensionară. Altele au venit la biserică şi s-au grăbit să ajungă acasă, să umple mesele pentru musafiri. „Am pregătit o masă regească, cu de toate. Aperitive, sarmale, friptură, prăjituri şi nelipsitul tort", a spus Maria Chicu, 66 de ani, pensionară.

Distracţie la maximum

Bucuroşi că au avut o minivacanţă pe cinste, majoritatea braşovenilor au mers de dimineaţă la biserică şi abia apoi s-au pus pe distracţie. Vremea a fost prielnică, iar în cele mai de notorietate locuri de campare din Braşov, nu puteai să arunci un ac.

„Am profitat de weekend-ul prelungit şi am venit cu familia la Braşov pentru a ne relaxa. Deşi suntem braşoveni get-beget, am plecat de mulţi ani la Bucureşti, dar ne întoarcem foarte des aici, pentru că ni se face dor", a spus Norica Ştiopu, 51 de ani, inginer.

La Pietrele lui Solomon, una dintre cele mai răcoroase zone de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 54 minute
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum 11 minute
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum 41 minute
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

UPDATE Sorana Cîrstea și Irina Begu, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Următoarea ei adversară este argentinianca Mar

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum o ora
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°