Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL ÎN SALĂ Formația Tornado Chișinău vrea să pună stăpânire pe Europa!

Publicat in Adevarul, luni 15 august 2011 ·

Începând de săptămâna trecută, în mai multe ţări europene se desfăşoară meciurile primei etape preliminare a turneului UEFA Futsal Cup. Fotbaliştii moldoveni speră să se califice în runda a doua, unde va putea juca cu spaniolii de la FC Barcelona.

Pentru a patra oară consecutiv, Moldova va fi reprezentată la turneul continental de campioana naţională Tornado Chişinău, care intră astăzi în concurs, urmând să se confrunte cu echipa gazdelor.

Campioanele de fotbal în sală din majoritatea statelor europene intră astăzi în lupta pentru premiile Cupei UEFA, ediţia 2011-2012. Potrivit regulamentului competiţional, în etapa preliminară, fază la care va participa şi reprezentanta ţării noastre, se vor bate 28 de formaţii, repartizate în şapte grupe. Alte 17 echipe se vor încadra în concurs în runda secundă, în care vor fi create alte şase serii preliminare, completate cu învingătoarele turneelor din prima etapă.

În luna iulie, a avut loc tragerea la sorţi a componenţei seriilor, precum şi gazdele meciurilor din ambele tururi de calificare. Moldovenii de la Tornado s-au aşteptat la adversari accesibili, care le-ar permite să nu repete ghinionul din ediţia precedentă a competiţiei, când s-au clasat pe locul doi şi au ratat calificarea în runda secundă.

Sorţii au fost destul de „blânzi" cu formaţia basarabeană, desemnând pe Tornado cap de serie în grupa C. În calitate de adversare la primul „hop" competiţional, campioana Moldovei le va avea pe campioanele Bosniei şi Herţegovinei, Suediei şi din statul Andorra.

Este de remarcat că doar Tornado şi gruparea andorreză Encamp au participat şi la UEFA Cup de anul trecut, în timp ce bosniacii şi suedezii au delegat alte echipe la turneu: Leotar Trebinje, respectiv Falcao Stockholm. Tragerea la sorţi a mai decis ca meciurile din seria preliminară C vor fi disputate în Bosnia.

În conformitate cu program

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 51 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 25 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 55 minute
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

20 adulţi şi 32 de copii, autoevacuaţi după ce locomotiva unui tren a luat foc în apropiere de gara Paşcani

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un număr de 52 de persoane, printre care 32 de copii, s-au autoevacuat din trenul interregio care circulă pe ruta Iaşi-Suceava, după ce locomotiva a luat foc în apropierea gării Paşcani, anunță Agerp

Încep săpăturile la o groapă comună din Irlanda care ar conţine rămăşiţele a aproape 800 de bebeluşi

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 53 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°