Dorin Goian se simte tot mai bine în defensiva lui Rangers. Sâmbătă, în deplasarea de la Inverness, longilinul fundaş român a contribuit decisiv la succesul echipei sale (2-0). A avut o prestaţie excelentă, a scos un penalty şi a fost declarat omul meciului de către fani, pe site-ul lui Rangers. "Goe" speră să continue pe acelaşi drum, iar la final să câştige campionatul cu Rangers.
După ghinionul incredibil pe care l-a avut la returul cu Malmo, din manşa secundă a turului III preliminar al Ligii Campionilor, când a ratat disputa cu suedezii din cauza unei uşoare accidentări, Goian a revenit sâmbătă în centrul defensivei lui Rangers. Cu brio. De netrecut la mingile înalte, "Goe" s-a remarcat şi pe faza ofensivă. În minutul 67 a şi obţinut un penalty, după ce a fost doborât în careul advers de Tom Aldred. Goian a făcut pereche în centrul defensivei cu Bartley, iar după accidentarea englezului l-a sprijinit pe puştiul Ross Perry, la debutul în tricoul lui Rangers. Per total, un meci foarte bun pentru internaţionalul român şi al doilea consecutiv, cu Goian pe teren, când "protestanţii" nu primesc gol, după succesul cu acelaşi scor din a doua etapă, de la St. Johnstone.
Felicitări! Cum a fost meciul?
N-a fost un meci uşor. Mi-au spus coechipierii că Inverness a fost o deplasare grea atât pentru noi, cât şi pentru Celtic în ultimii ani. O repriză a fost destul de echilibrat, apoi am reuşit să marcăm din penalty şi am tranşat partida.
A fost sau n-a fost penalty la tine? Cei de la Inverness au protestat mult.
A fost un contact. Nu trebuie să-ţi facă cineva o dublă fractură în careu ca să ţi se dea penalty. Eu zic că ambele au fost de penalty. Şi să-ţi mai spun ceva. Poate ei au comentat doar din cauză că aici e un pic altfel fotbalul, mai mult pe fizic. În Italia nici nu mai discutam despre asta. Era penalty clar.