Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Mazăre: \"E o situaţie în România asta de rămâi paralizat pur şi simplu\"

Publicat in Capital, luni 15 august 2011 ·

Suma necesară ca să plătim salariile însoţitorilor persoanelor cu handicap pe Constanţa şi de aici puteţi extrapola în toată ţara la nivelul oraşului Constanţa că este identic oarecum cu Iaşi, Craiova, Timişoara este în total, pe anul 2011, 4 milioane de euro, a declarat primarul Constanței, Radu Mazăre.

"Aceşti 4 milioane de euro trebuiau să vină de la guvern, cum au venit ani la rând până acum doi sau trei ani de zile pe care noi îi luam şi plăteam aceste salarii. Anul acesta de la guvern îmi vin doar jumătate, restul de două milioane trebuie să îi pun din bugetul local. Sigur, sunt primării care nu pot să facă acest efort. Anul trecut a fost o situaţie oarecum similară. Adică au venit 2,5 milioane de la stat şi 1,5 milioane a trebuit să rectific bugetul să strâng de acolo, de dincolo să găsesc să nu las să se ajungă la situaţii de genul celei pe care dumneavoastră aţi explicat-o mai devreme", a mai spus Mazăre.

"Eu sunt trăsnit când mă uit şi văd ce se întâmplă în ţara asta. Văd că sunt persoane cu handicap într-o mare suferinţă şi vorba dumneavoastră, nu are cine să îl întoarcă, să îl ducă până la toaletă să îi dea o pastilă, să-i cumpere ceva de mâncare să îl ducă în faţa blocului pentru că se fac economii. În acelaşi timp văd cum banii sunt manipulaţi de guvern efectiv ca şi când ar fi bani personali. În povestea asta cu cazinoul unde sigur, eu mă bucur că madam Udrea vrea să îmi dea 10 milioane de euro să repar cazinoul doar ca să îmi dea mie cu tifla. Eu găsisem o soluţie şi am zis îl vând, îl cumpără un investitor, îl repară. Pe o disensiune politică ea zice, „nu, îţi dau eu 10 milioane, Mazăre! Repară-l şi după aia închiriază–l, fă ce vrei!”. Ce pot să spun ? Dă-mi banii că oricui i se oferă bani, ia banii. Dar stăteam să mă gândesc, doar cu banii de cazinou, cu 10 milioane, câte salarii a însoţitorilor persoanelor cu handicap pot fi plătit

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 7 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°