“Suntem informaţi că jurnalistul Forian Bichir, de la Libertatea, scriitor de Cele Sfinte, un cunoscut comentator TV al fenomenelor politico-mondene, dar şi specialist în teologie ortodoxă, a ales să părăsească acele lumeşti obiceiuri ce l-au îmbiat până acum şi să ia calea călugăriei, gând care îl paşte de mai multă vreme...”. Asta scria într- un ziar care mi-a căzut în mână duminică, sub poza mea care se lăfăia pe două coloane. Primul impuls a fost să caut caseta tehnică să-i dau în judecată, asta bineînţeles dacă au. Ce să fac, sunt mai iute la mânie. Pe urmă m-am mai liniştit. Nu era nimic de rău şi într-adevăr din tinereţe mi-am dorit să devin călugăr. Chiar spun despre mine că sunt un călugăr ratat. Patimile au învins, trăiesc în lume, dar nu se ştie niciodată! Deocamdată am copii minori şi sunt însurat, aşa că nu-i canonic să depun voturile monahale. Dar de unde necuratul - Doamne iartă-mă - ştiu ăştia gândurile mele? M-am liniştit de tot când în mijlocul ziarului am dat de “Academia Caţavencu”. Era un supliment, un “extra” cum spunem noi, jurnaliştii, dar era aşa de bine făcut că părea adevărat, pe bune. Nu-i prima oară când “Caţavencu” mă tăvăleşte, dar e prima în care se simte un strop de umor, dar şi simpatie, nicidecum răutate, agresiune nemeritată. “Academia Caţavencu” e la un nou început, după ce au plecat două disidenţe cu oameni notabili: “Caţavencii” şi “Kamikaze”. Au viitor! Totul este să fie lăsaţi, să nu-şi bage vreo turturea pliscul, să transforme un nume mare în “Urzica”! Umorul bun ne mai descreţeşte frunţile!