Dolarul şi euro au căpiat, evoluţia lor arătând ca foaia de temperaturăa unor pacienţi cu infecţii grave. Francul elveţian merge într-o singură direcţie, dar galopează pe mirişte, iar guvernul din Ţara Cantoanelor cautăsoluţii spre a-i strânge frâul. Bursele sunt buimace, iar speculatorii financiari stau la pândă, o monedă slabă ori o economie plăpândă putând oricând ceda loviturilor lor. În aceste condiţii, rezervele valutare ale BNR nu sunt o pavăză chiar atât de solidă cum o prezintă Mugur Isărescu, putându- se face ţăndări la o agresiune puternică şi ţintită.
Rezerva de aur a fost şi va rămâne scutul greu de penetrat al multor ţări. Explicabil de ce nobilul metal creşte rapid şi constant. România are ceva stocuri la BNR, dacă nu vor fi fost discret subţiate şi ele. Dar mai ales are rezervele neexploatate din Apuseni, către care se îndreaptă presiunea formidabilă a companiei Roşia Montană Gold Corporation, care forţează încheierea grabnică a contractului de către statul român. Sigur că până la urmă contractul se va încheia. Avem aur şi suntem nevoiţi să scoatem bani şi din el. Dar câţi şi în ce condiţii? Guvernanţii tac mâlc în această privinţă şi există suspiciunea că nu s-a modificat intenţia iniţială de a se mulţumi cu nişte redevenţe însumând praful de pe tobă: vreo două miliarde de dolari, pentru (cel puţin) 330 de tone de aur, 1.700 de tone de argint, plus germaniu, titan, molibden, vanadiu, nichel sau cobalt. Negocierea trebuie să fie clară, în folosul ţării, transparentă şi anunţată public înainte ca vreo semnătură iresponsabilă sau cointeresată să consfinţească un nou jaf “strategic”.
În egală măsură cu aspectul financiar, ba chiar mai mult - e vorba de viitor şi de viaţă - Guvernul nu se poate deroba de maxima răspundere pentru modul în care s-ar face exploatarea, ori pentru raderea fără discernământ a unor munţi întregi. Nu sunt în joc do
