Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Basarabiei, din nou blocată de şantiere. Se fac săpături şi pe Faleză

Publicat in Adevarul, luni 15 august 2011 ·

Şantiere noi vor apărea şi pe bulevardul Marea Unire, unde vor fi închise temporar unele porţiuni. Pe perioada lucrărilor, şoferii sunt nevoiţi să urmeze rute ocolitoare, iar mijloacele de transport în comun circulă după un grafic modificat.

Străzile Galaţiului sunt o continuă surpriză pentru cei aflaţi în trafic, care, de la o zi la alta, fie sunt greu circulabile din cauza gropilor, fie sunt parţial sau total blocate de lucrări ISPA.

Ocolire către Giurguleşti

Începând de mâine, două artere vor fi închise parţial sau total, din cauza lucrările efectuate în cadrul programului ISPA. Este vorba de strada Basarabiei, care va fi fi închisă din 16 august, ora 7.30 şi până pe 20 august, ora 24.00, de la intersecţia cu strada Domnească până la intersecţia cu Mihai Bravu.

În intervalul menţionat şoferii gălăţeni vor trebui să urmeze rute ocolitoare, în timp ce autobuzele şi tramvaiele vor circula după un grafic modificat.

Probleme în trafic vor fi, în perioada 16 august, ora 7.30-4 septembrie, ora 24.00, şi pe B-dul Marea Unire (Faleza Superioară). În intervalul menţionat, se va închide circulaţia autovehiculelor pe sensul de ieşire din strada Prelungirea Coşbuc în b-dul Marea Unire către Elice.

Până pe 22 august, se circulă cu dificultate şi pe strada George Cosbuc. Circulaţia este restricţionată pe banda 1, în sensul de mers spre strada Brăilei, pe tronsonul cuprins între poarta depou tramvai - poarta acces troleibuze.

Cum ocoleşti zonele închise

Autobuzele 36 vor ocoli şantierul din strada Basarabiei, urmând să se deplaseze pe strada Gării. Spre Valea Oraşului vor circula două autobuze, cu plecare din Piaţa Centrală. Ele vor efectua curse de la ora 5.30 cu o frecvenţă de 16 minute şi vor urma ruta Traian - Gării - Mihai Bravu - Basarabiei - Bazinul Nou şi retur.

Ieşirea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 6 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 4 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°