Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liber doar cu numele de Sfânta Maria

Publicat in Adevarul, luni 15 august 2011 ·

Conform Codului Muncii, în ziua de 15 august, când se sărbătoreşte Sfânta Maria, angajaţii au zi liberă. La Târgovişte însă, patronii pare să nu fi citit legea. Toate magazinele sunt astăzi deschise la fel ca într-o zi obişnuită de lucru.

Sunt închise doar băncile, instituţiile publice şi câteva unităţi de asigurări. Salariaţii nu au vrut să comenteze decizia şefilor. Ştiau că ar fi trebuit să stea acasă, dar nu-şi permit să se împotrivească patronilor fiindcă riscă să-şi piardă locurile de muncă.

Amenzi până la 10.000 de lei

„Aşa este. Ar fi trebuit să fiu liberă astăzi, dar am venit la lucru. Şefu zice că şi aşa nu avem vânzare. Azi o să vină lumea de la ţară la oraş, că e sărbătoare, şi poate mai dăm şi noi câte ceva”, ne-a spus o vânzătoare de la un magazin de îmbrăcăminte.

Inspectorul şef al ITM Dâmboviţa, Marius Lixandru, afirmă că legea trebuie respectată, indiferent de motivaţia patronilor. „Vom efectua controale. Vom verifica mai întâi condicile de prezenţă. Apoi, le vom lua declaraţii angajaţilor. Unde am constatat că nu s-a respectat Codul Muncii, vom impune să li se acorde salariaţilor ziua de repaus în compensaţie sau să fie plătiţi cu 100% pentru activitatea depusă într-o zi de sărbătoare”, precizează Marius Lixandru.

Inspectorii ITM îi avertizează că riscă amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei, dacă nu se conformează dispoziţiilor legale.

Sunt exceptaţi angajatorii care au activităţi ce nu pot fi întrerupte urmare caracterului continuu al procesului de producţie sau al specificului unităţii, dar şi aceştia au obligaţia să compensese timpul lucrat în această zi declarată liberă prin lege.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 37 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum o ora
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Drulă: Orice decizie de a rezolva alegerile la masa verde e extrem de periculoasă pentru democraţie. Oricât nu ne plac ideile şi unii dintre candidaţi, cred că trebuie să-i înfrângem la vot / Alegerile – ”un referendum pentru rămânerea în UE” - VIDEO

News.ro acum 16 minute
Fostul preşedinte al USR Cătălin Drulă afirmă, miercuri, întrebat despre cererile de anulare a scrutinului din 24 noiembrie, că ”orice decizie de a rezolva alegerile la masa verde e extrem de periculoasă pentru democraţie”. Candidaţii, crede Dulă, t

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum o ora
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°