Cu ceva ani in urma, nu prea multi, prin 2005, bifam in registrul concluziilor fara efect primul lot national de studenti care nu fusesera pioneri. La ce a folosit multimea vida de totalitarism al stangii? Poate doar la absenta pozei de copil maculat de cravata rosie si bascul cu insigna.
Daca atunci leatul "schimbului de maine" era harazit sa dea cu fruntea de zidul unui capiat, dupa '90 s-a "reusit" continuarea fenomenului. Tineretul acestei tari nu creste cu fata catre cer, ci intre bariere anchilozate de impotenta si pervertirea unui sistem politic extrem de dator poporului care l-a validat.
Asistam la o maturizare fortata a unor copii siliti sa sara peste etape firesti ale dezvoltarii, asa cum le-a lasat divinitatea. O chimicalizare sistematica a fapturii firave cu anticorpi impotriva saraciei cvasitotale, a lipsei perspectivelor sanatoase.
Un bun prieten constata cu amaraciune ca in zadar i se refugiase mama, in 1940, din calea cizmei sovietice. Tot desertaciune numea cei 36 de ani in care trecuse prin temnite politice si fusese urmarit de securitate celalalt parinte.
Altcineva se straduia sa motiveze ratarile succesive ale acestei natiuni dupa 1989 prin fatalitate: "N-am avut oferta buna, dom'le!". Amandurora le spun ca gresesc. Lichidatorii comunisti au predat practic lectia celei mai mari aflari in treaba din istoria omenirii.
Din zanganitul lanturilor si mutenia calusului indesat, cei luminati de opaitul concentrationar au invatat sa le deschida semenilor dispusi ochii mintii si sa se impotriveasca incercarilor de experienta copiata.
Vitrina variantelor politice postrevolutionare detinea in inventarul posibilitatii si alti oameni decat activisti cu trecut corectat, intelectuali de pasla sau oportunisti caraghios-lacrimogeni. Ma simt obligat sa dau un singur si forte exemplu- Corneliu Co
