Fie că eşti de părere că banul e ochiul dracului, aşa cum se spune în popor, că eşti de acord cu Marx şi Engels sau susţii teoriile lui Milton Friedman cu privire la piaţa liberă, banii sunt ceva de care toţi avem nevoie, de care toţi ne folosim şi care am vrea să fie mai mulţi, fie că ne place să recunoaştem sau nu.
De când capitalismul a devenit sistemul economic predominant în lume, oamenii au beneficiat de condiţii de viaţă mai bune şi prosperitate. Dar, din păcate, capitalismul este un sistem care, din când în când, mai dă greş. Publicaţia online askmen.com a publicat recent un top al crizelor financiare care au făcut istorie.
„Deceniul pierdut" al Japoniei, 1990-2000
Vreme de 20 de ani, Japonia a avut o creştere anuală de aproape 10%. La vremea aceea, toată lumea se aştepta să depăşească SUA. În decembrie 1989, indicele Nikkei (cel mai utilizat indice al pieţii acţiunilor din Japonia) a atins maximumul de 39.000 pentru a se prăbuşi, nouă luni mai târziu, la 20.200 - o scădere de aproape 40%. A reuşit să îşi revină, crescând cu 35%, doar pentru a se prăbuşi din nou în 1992 la 14.000. Băncile japoneze, sufocate de credite credite neperformante, au îngrădit excesiv accesul la creditare iar guvernul a fost acuzat că nu a luat măsuri. Acest fapt a dus la o oprire în creşterea economică în anii 90, drept pentru care se numeşte „deceniul pierdut".
Panica bancherilor, 1907
În timpul Panicii din 1907 indicele Dow a coborât cu aproape 50% faţă de anul anterior. Bursa de valori s-a prăbuşit în martie, urmată de o a doua prăbuşire, în octombrie, care a a dus la prăbuşirea National Bank of North America. Trezoreria SUA a intervenit cu bani şi o „redirecţionare" financiară. Încrederea în piaţă a crescut până în februarie 1908, fapt ce a dus la crearea Comisiei Monetare Naţionale, într-un efort de a preveni orice viitoare „panică" înainte ca acea