Pe fondul îngrijorărilor tot mai serioase legate de schimbarea climei, mai multe ţări - printre care Brazilia, Australia, SUA şi statele membre ale UE - au adoptat în anii 2000 legi de interzicere sau restricţionare severă a becurilor incandescente. Intenţia era de înţeles: dacă toată lumea de pe glob ar schimba becurile actuale cu cele mai eficiente de tip compact fluorescent (tip CFL), am putea economisi 3,5% din energia electrică şi să reducem astfel emisiile de CO2 cu 1%.

Actuala încercare a republicanilor din Congresul SUA de a da înapoi ceasul eforturilor americane de interzicere a becurilor incandescente a readus această discuţie în actualitate. Mulţi aduc ca argument faptul că acest punct e repus pe tapet de primitivii negaţionişti ai schimbării climei. Dar ar merita să ne uităm mai atent la ideea că interdicţiile de tot felul reprezintă cea mai inteligentă cale de combatere a încălzirii globale.

Să ne înţelegem: schimbarea climei trebuie combătută. Dar asta nu înseamnă că e nevoie să tăiem pur şi simplu toate emisiile. Arderea combustibililor fosili aduce şi beneficii semnificative, iar pe acestea trebuie să le cântărim şi să le comparăm cu costurile.

O taxă pe carbon ar trebui să echivaleze cu daunele produse, iar estimarea cea mai potrivită a acestora este de şapte dolari pe tona de CO2 sau 0,015 euro pe litrul de benzină. În cele mai multe state dezvoltate există deja o taxă în acest cuantum (deseori chiar mult mai mare) pe electricitate şi combustibili fosili, deşi taxele înglobează şi costurile generate de poluarea aerului şi nesiguranţa aprovizionării.

Chiar dacă becurile CFL sunt mai scumpe la raft, costurile pe durata exploatării sunt mai mici, deoarece aceste becuri consumă mult mai puţină energie (reducerea e chiar mai mare dacă includem şi costurile emisiilor de CO2 din taxele pe electricitate). O simplă analiză cost-benef