Personajul Miron Cozma trebuie tratat cu atenţie, pentru că reprezintă cicatricea urâtă de pe trupul şubredei noastre democraţii.
Un provocator ordinar, lipsit de educaţie, de cultură şi de simţul ridicolului, însă dotat din belşug cu tupeu, grosolănie şi apucături paranoice.
În ultimele două luni, individul a dat mai multe mesaje de ieşire din lunga sa hibernare. Dar cum nu pare nerăbdător să ne citească poezii (auzi imbecilitate: „Luceafărul huilei"!), el revine la armele care l-au consacrat: violenţa, şantajul, ameninţările. În spatele acestora eclozează, precum un cocon de creatură preistorică, vechiul vis al lui Cozma de a deveni mare comandant în stat.
Pe 14 iunie 2011, când „aniversa" 21 de ani de la descinderea banditească în Bucureşti, Miron Cozma ne ameninţa cu o iminentă candidatură la Preşedinţia României. Cum i-a venit ideea? „La Târgu-Jiu, de Ziua Naţională, şi la mare, de Bobotează, lumea scanda «Domnul Cozma preşedinte!». Dacă asta se vrea, eu sunt hotărât să merg mai departe". Cică nu ambiţiile sale politice îl împing spre Palatul Cotroceni, ci dorinţa arzătoare a românilor de a-l înscăuna şef de stat. Căci - pretinde Cozma - de-a lungul vremii i s-a propus de trei ori să fie prim-ministru, o dată şef al Gărzii Naţionale (o instituţie care nu există) şi o dată ministru de Externe. Wow! Asta cu Externele e mortală. Vă daţi seama: Miron Cozma - şeful diplomaţiei româneşti... Urmaşul Goleştilor, al lui Kogălniceanu şi al lui Ion I. C. Brătianu, al lui Take Ionescu şi al lui Titulescu, al lui Ştefan Andrei şi al lui Andrei Pleşu... Ce bâte le-ar aplica el pe spinare diplomaţilor străini, ce capete de ambasadori ar sparge...
Deocamdată, Corpul Diplomatic a scăpat teafăr, pentru că Miron Cozma a refuzat „cu demnitate" ofertele primite de la nu se ştie cine (ceva prin zona Iliescu-FSN, dă de înţeles turbatul). Dar te pomeneşti c
