Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zid anti-ţigani în centrul oraşului

Publicat in Adevarul, marți 16 august 2011 ·

După zece ani de plângeri fără efect, un vecin de curte cu familiile de romi de pe pe strada Corvinilor 26 a ridicat un zid înalt de trei metri. Construcţia are ca scop separarea locatarilor de vecinii „de coşmar“, pe care îi acuză că fac scandal zilnic, că au transformat casele în focare de infecţie şi chiar în bordeluri.

Trei familii de romi (13 persoane) care locuiesc în două case de pe strada Corvinilor 26 s-au trezit izolate în spatele unui zid înalt de 3,5 metri înălțime. Construcţia a fost ridicat în a doua săptămână a lunii trecute de familia Poștaș, care deţine şaşe apartamente situate într-un imobil aflat în aceeaşi curte cu casele țiganilor. Întrucât numai casa familei Poştaş are front la stradă, zidul a blocat accesul spre ieșirea din curtea pentru cele trei familii de romi. Astfel, romii sunt nevoiți să folosească o intrare improvizată, o poartă din metal cu acces în curtea blocurilor de pe Calea Traian 2. Pe lângă reclamaţiile vecinilor de curte, ţiganii au fost reclamați la Primărie de patru asociații de locatari de pe Calea Traian și de pe strada Corvinilor, dar și de conducerea Grădiniței nr. 10, care are curtea vecină cu bordeiele țigănești, încă de acum zece ani. Solicitările se refereau la faptul că romii au transformat curtea în groapă de gunoi.

Zidul anti-țigani, rezultatul a zece ani de plângeri ignorate

Primele plângeri datează din urmă cu peste zece ani, de pe vremea când edil al Primăriei Satu Mare era Horea Anderco. „În curtea imobilului de pe strada Corvinilor numărul 26 locuiesc patru familii de romi în imobile distruse aproape în totalitate. Imobilul este un adevărat focar de infecție pentru toți locatarii din zonă și este o veritabilă crescătorie de șobolani și de șerpi. Zilnic se face scandal, se aud urlete, muzică și scandaluri care degenerează în violență. Locuitorii imobilului folosesc pentru încălzit cauciucuri,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a câștigat Supercupa României, după 2-1 cu CFR Cluj

HotNews acum 15 minute
FCSB a cucerit Supercupei României la fotbal, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seară, pe Stadionul Steaua din București. Campioana s-a impus prin golurile marcate de Dennis Politic (48) și Risto Radunovic (90+1), în tim

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 35 minute
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Mii de oameni s-au adunat în Zagreb pentru un concert al unui artist naţionalist care vrea să stabilească un record. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

News.ro acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic Thompson, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume, relatează Reuter

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum o ora
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 2 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 2 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 9 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 41 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Accident aviatic în Austria. Patru morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni

Adevarul acum o ora
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă într-o zonă împădurită din vestul Austriei, provocând un incendiu care a cuprins pădurea din apropiere. Toate cele patru persoane aflate la bord, cetățeni germani, și-au pierdut viața în accident.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°