UPDATE 19.45 Mândrilă a recunoscut că a înjunghiat mai multe femei la Timişoara, în cursul zilei de azi, conform Poliţiei Locale Timişoara, ai cărei agenţi l-au prins pe suspect. Suspectul a mai fost condamnat în 2001 la 10 ani şi jumătate de închisoare, după ce a omorât cu toporul un bărbat din Suceava. Mândrilă a fost eliberat din Penitenciarul Botoşani pe 28 decembrie 2010.
UPDATE 19.15 Suspectul reţinut de Poliţie este Aurel Mândrilă, 33 de ani, din judeţul Mehedinţi, satul Lucşa de Jos. El este suspectat că a atacat şi a înjunghiat o femeie în zona bulevardului Cetăţii din Timişoara. Poliţiştii stabilesc la această oră dacă Mândrilă este şi autorul celorlalte atacuri de astăzi, din Timişoara.
UPDATE 18.32 O a patra femeie a fost înjunghiată în urmă cu puţin timp pe străzile din Timişoara, anunţă Antena3. Atacul a avut loc în apropierea bulevardului Circumvalaţiunii, zona unde a fost înjunghiată şi cea de-a treia femeie, în vârstă de 45 de ani. Un suspect în cazul celui de-al patrulea atac a fost prins de poliţie, însă autorităţile nu pot confirma că el are legătură şi cu înjunghierea femeii de 45 de ani, a explicat pentru gândul Mădălina Mezdrea, purtătoarea de cuvânt a IPJ Timiş.
Atacul din această dimineaţă, asupra tinerei de 23 de ani, nu poate fi nici el pus în legătură cu celelalte două de după-amiază, pentru că atacatorul este un cunoscut de-al victimei - iubit al unei foste prietene.
Citeşte şi Agresorul celor patru femei de la Timişoara va fi supus unei expertize psihiatrice
_____________________________________________________
Trei femei fuseseră înjunghiate pe stradă, în diferite zone ale Timişoarei, în mai puţin de două zile.
În această după-amiază, o femeie de 45 de ani a fost înjunghiată în spate cu un cuţit, pe bulevardul Circumvalaţiunii din Timişoara, de un bărbat necunoscut, care apoi a fugit. Incidentul s