Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agricultorii bihoreni cultivă haotic, ajungând să-şi vândă marfa pe bani mărunţi

Publicat in Adevarul, marți 16 august 2011 ·

Producătorii de legume din Bihor cultivă după ureche, iar marfa lor ajunge să se vândă pe bani de nimic. Cu toate că, în acest an, a existat supraproducţie la culturile de leguminoase din judeţ, fermierii îşi vând produsele la preţuri mici, pentru că nu au ştiut ce să cultive.

Cultivatorii bihoreni şi-au frecat degeaba mâinile de bucurie când şi-au văzut recoltele bune de varză, pepeni ori roşii. Pentru ei, bilanţul de până acum e unul păgubos şi asta deoarece nu au cultivat ce trebuie. Chiar dacă producţia este una peste aşteptări, nu există cerere pentru ce au cultivat în grădinile lor. Iar pentru a nu rămâne cu marfa nevâbdută, producătorii se văd nevoiţi să lase la preţ.

„Anul acesta, s-a cultivat cel mai mult varză, în zonele din Toboliu, Giriş şi Cheresig. Urmează pepenii verzi şi galbeni, cu o suprafaţă dublă faţă de anul trecut. Totodată, mulţi s-au orientat spre roşii, pentru că anul trecut au avut un preţ bun, de până la trei lei", afirmă Nicoale Hodişan, şeful Direcţiei Pentru Agricultură Bihor. Însă alte legume se află la mare cerere pe piaţă, în acest moment. „În momentul de faţă, se caută fasole verde şi broccoli. Nu se găseşte fasole, deşi suntem în plină vară. Nu prea a cultivat nimeni nici broccoli. Producătorii bihoreni cultivă haotic. Ei cultivă anul acesta ce a mers bine anul trecut", spune Marius Ştefan, directorul Camerei Agricole a Judeţului Bihor. Altfel spus, bihorenii cultivă după ureche, fără a ţine cont de o planificare a culturii. „Ar fi fost bine să facă o planificare a culturii în funcţie de cerere de pe piaţă. Cererea o dau marii jucători, care dictează ce se caută şi, astfel, noi progrmăm producţia", explică Ştefan. Pentru că în Bihor nu se cultivă legumele care au trecere printre marii cumpărători, intervin pe piaţă comercianţi din altă parte. „Piaţa e reglată din judeţele învecinate. Totodată, intervin comercianţii care c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 4 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 5 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°