În ultimele şase luni, la Protecţia Consumatorului au fost depuse 27 de reclamaţii privind serviciile saloanelor de înfrumuseţare din Capitală. Bucureştencele reclamă cel mai des arsurile provocate de solar şi tratamentele faciale. În replică, patronii acuză clientele de inconştienţă.
Ultimul caz de acest gen s-a petrecut recent, când o tânără din Bucureşti s-a plâns că a fost arsă pe faţă în urma unui tratament anti-acneic. Majoritatea clientelor saloanelor de cosmetică reclamă solarul. În timp ce bucureştencele acuză lipsa de profesionalism a angajaţilor din centrele de înfrumuseţare, patronii acuză clientele de inconştienţă şi neînţelegere.
„Ele sunt în primul rând vinovate pentru arsuri. Nu vor să înţeleagă atunci când li se spune că nu este indicat să stai la prima şedinţa mai mult de şase minute. Le explicăm că se ard şi ele spun «Vreau zece minute». Dacă le refuzăm fac scandal. Vor să se facă negre cât mai repede“, a explicat Dorina, patroana unei firme distribuitoare de aparate pentru bronzat.
71 de controale, 41 de sancţiuni
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a efectuat în ultimele şase luni mai multe controale ce au vizat aceste saloane de înfrumuseţare. „În Bucureşti s-au înregistrat 27 de plângeri privind serviciile prestate de saloanele de înfrumuseţare. Noi am luat măsuri şi am demarat 71 de controale, din care 41 au fost cu sancţiuni contravenţionale“, a spus Constantin Cerbulescu, preşedintele ANPC.
În urma acestor controale, inspectorii au descoperit saloane care nici măcar nu aveau autorizaţie de funcţionare. Constantin Cerbulescu a declarat că au fost găsite şi produse expirate, aparate nesigure, suprafeţe de lucru murdare.
Ce riscăm dacă mergem la salon?
Tratamentele pentu înfrumuseţare pot avea urmări grave. Cei care apelează la saloane pentru manichiură, ped