Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Admitere fără precedent la Magistratură: 17 candidaţi pe un loc şi pază cu jandarmi

Publicat in Adevarul, marți 16 august 2011 ·

Numărul de candidaţi pentru admiterea în acest an la Institutul Naţional al Magistraturii este cel mai mare din ultimii şase ani. Astfel, 3.433 de persoane s-au înscris pe cele 200 de locuri la admiterea în INM.

Institutul Naţional al Magistraturii organizează, împreună cu Consiliul Superior al Magistraturii, începând cu 25 august 2011, în Bucureşti, concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii pentru promoţia 2011-2013.

În 9 august, a fost publicată pe site-urile INM şi CSM lista provizorie a candidaţilor înscrişi la acest concurs, listă ce însumează un număr de 3.433 persoane, aceasta urmând a fi definitivată după soluţionarea contestaţiilor în şedinţa de plen a Consiliului din data de 18 august 2011.

După anul I de studiu, cei 200 de admişi vor putea opta pentru 100 de locuri de judecător şi 100 de locuri de procuror, potrivit Mediafax.

Etapele concursului:

25 august - proba scrisă eliminatorie, tip grilă, de verificare a cunoştinţelor juridice la următoarele materii: drept civil, drept procesual, civil, drept penal, drept procesual penal

8 septembrie - test de verificare a raţionamentului logic

9-19 septembrie - susţinerea interviului ce constă în verificarea aptitudinilor, motivaţiilor şi elementelor de etică specifice profesiei de magistrat.

Potrivit Regulamentului privind concursul de admitere la INM pentru promovarea examenului, candidatul trebuie să obţină cel puţin media finală 7, ocuparea locurilor urmând a se face în ordinea descrescătoare a mediilor.

Susţinerea testului grilă, în 25 august, se va desfăşura la sediile din Bucureşti ale Universităţilor Nicolae Titulescu, Dimitrie Cantemir şi Titu Maiorescu.

Pază fără precedent, asigurată de jandarmi

Probele scrise se vor desfăşura sub supraveghere strictă, asigurată de către judecători, procurori, personal auxili

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum o ora
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 49 minute
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum o ora
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 18 minute
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 3 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°