Mama şi tatăl unui băiat din comuna Morunglav au ajuns la spital după ce acesta, şofer fără experienţă, a intrat într-un cap de pod.
Patru persoane au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un cap de pod de pe DJ 644, pe raza comunei Morunglav. Ionuţ C., de 19 ani, conducea luni, în jurul orelor 12.30, autoturismul proprietate personală Dacia când, la un moment dat, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers din cauza neadaptării vitezei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit violent de un cap de pod.
În urma producerii accidentului a rezultat rănirea pasagerilor aflaţi în autoturism, respectiv Ramona P., de 15 ani, precum şi părinţii şoferului Eugenia C., de 55 ani, şi Niculae C., de 55 ani, toţi din comuna Morunglav. Salvatorii au acordat îngrijiri medicale la faţa locului mamei şoferului, care a fost găsită conştientă, dar cu suspiciune de fracturi la membrele inferioare şi superioare şi contuzii la nivelul feţei. Pacienta a fost transportată la Spitalul din Balş, cadrele medicale luând decizia de a o transfera la Spitalul nr. 1 din Craiova. Celelalte trei victime au fost transportate la spitalele din Balş şi Slatina. Conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.